163 de cereri pentru Creditul Agricol de Urgență au fost recepționate în perioada 1 martie - 5 aprilie. Dintre acestea, 154 de cereri au fost aprobate.
Produsul Capital Circulant nu a înregistrat nicio cerere în prima săptămână de la intrarea în vigoare. Despre aceasta a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
În intervalul 1 - 22 martie au fost recepționate 87 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență. Dintre acestea, 77 au fost aprobate, precizează ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
Agricultorii, reprezentanții băncilor comerciale și a Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) au discutat despre obstacolele în accesarea Creditului Agricol de Urgență. Ședința a avut loc la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a finalizat procesul de recepționare a cererilor de acordare a ajutorului financiar pentru fermierii afectați de consecințele secetei și furtunii din anul 2023. Aceasta în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 102/2024 cu privire la alocarea mijloacelor financiare pentru…
În intervalul 1 - 15 martie, au fost recepționate 43 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență, un instrument financiar conceput pentru producătorii de cereale. Dintre acestea, 26 au fost aprobate.
În primele 2 săptămâni, au fost recepționate 29 de cereri de garantare pentru Creditul Agricol de Urgență, dintre care 18 au fost aprobate. În timp ce fermierii se arată îngrijorați de refuzurile primite din partea băncilor, reprezentanții Ministerului Agriculturii au declarat pentru AGROEXPERT că urmează să…
Un nou instrument de creditare devine disponibil pentru agricultori începând cu ziua de vineri, 15 martie. Este vorba de Produsul Capital Circulant, dezvoltat în comun cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
În perioada 1 - 11 martie au fost recepționate 13 cereri de garantare pentru Creditul Agricol de Urgență, instrument financiar destinat producătorilor de cereale. Din totalul cererilor depuse, 10 au fost aprobate.
Agricultorii pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul financiar destinat compensării parțiale a daunelor provocate de calamitățile naturale din 2023, până pe 15 martie.
Primele cereri depuse prin intermediul noului Produs de garantare „Credit Agricol de Urgență” au fost aprobate. Inițiativa lansată la data de 1 martie, reprezintă un sprijin pentru întreprinderile agricole micro și mici angajate în cultivarea cerealelor.
Creditul Agricol de Urgență este accesibil producătorilor micro și mici de cereale din data de 1 martie. Cu o valoare totală de 500 de mii de lei și cu o garanție din partea statului de 90%, creditul poate fi accesat pentru cheltuieli circulante de către…
Circa 3.000 de gospodării casnice din raioanele Cimișlia, Fălești, Ștefan Vodă și Șoldănești au primit câte 400 de kg de hrană pentru animale, suficientă până la începerea sezonului de pășunat.
Un nou produs de creditare pentru sectorul agricol va fi disponibil începând cu data de 15 martie. Fermierii interesați sunt încurajați să se adreseze băncilor la care sunt deserviți pentru a accesa instrumentul financiar. Produsul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și Organizația pentru…
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), anunță lansarea apelului II de depunere a cererilor de solicitarea a plăților directe per kilogram de produs: lapte de vacă.
Agricultorii protestatari au participat la prima ședință a Comisiei pentru problemele producătorilor de cereale și oleaginoase unde s-a discutat despre noul mecanism de creditare. Potrivit fermierilor, se propune acordarea de credite garantate pentru toate domeniile, nu doar pentru cereale. În schimb, nu a fost dezbătută problema motorinei românești care…
Producătorii de cereale trebuie să depună dosarele la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), pentru a putea beneficia de Credit Agricol de Urgență. Cererile de garantare depuse de creditori vor fi analizate până pe 31 mai 2024.
Agricultorii pot depune dosarele pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale din anul 2023. Aceștia au la dispoziție 20 de zile lucrătoare, adică de astăzi și până pe 15 martie inclusiv. Documentele care trebuie prezentate la Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA) sunt…
Этот сайт использует файлы cookie
Мы используем файлы cookie для улучшения удобства использования сайта.