În contextul efectelor devastatoare ale secetei pedologice și atmosferice din 2024, Guvernul a aprobat un proiect de lege menit să ofere sprijin temporar fermierilor afectați. Proiectul stabilește condițiile în care agricultorii pot beneficia de suspendarea obligațiilor de plată a datoriilor restante, precum și de alte facilități financiare.

Banner 2 - inline

Conform noii inițiative legislative, fermierii care au suferit pierderi de cel puțin 60% din culturile lor pe o suprafață afectată de minimum 50% din totalul terenurilor lucrate vor putea solicita suspendarea datoriilor acumulate. Această măsură se aplică împrumuturilor și creditelor contractate în perioada 1 septembrie 2023 – 1 septembrie 2024, precum și pentru inputurile agricole achiziționate prin contracte încheiate în acest interval.

Cine poate beneficia de această lege?

Fermierii care se încadrează în condițiile proiectului de lege trebuie să dovedească faptul că suprafețele agricole au fost afectate de secetă prin Actul de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole de situațiile excepționale cu caracter natural, întocmit în conformitate cu anexa nr. 1 la Ordinul ministrului agriculturii și industriei alimentare și ministrului afacerilor interne nr. 49/150 din 25 martie 2024 сu privire la aprobarea Îndrumarului metodic pentru evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole ca urmare a situațiilor excepționale cu caracter natural (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr. 135-137, art. 296). Debitorii care dețin terenuri agricole mai mici de 10 hectare pot prezenta un certificat emis de primărie.

De asemenea, proiectul prevede că fermierii aflați în proces de insolvabilitate nu vor putea beneficia de aceste facilități.

Ce măsuri prevede legea?

Printre măsurile propuse, cea mai importantă este suspendarea automată, pe o perioadă de șase luni de la data intrării în vigoare a legii, a obligațiilor de plată a datoriilor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor și creditelor, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și penalități, datorate de debitori în anul 2024 către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

După expirarea acestei perioade, fermierii au posibilitatea de a renegocia cu creditorii termenul de plată pentru extinderea duratei de suspendare sau pentru ajustarea ratelor datorate, în funcție de acordul părților.

Renegocierea datoriilor și facilități suplimentare

Pentru fermierii care doresc să extindă perioada de suspendare a plăților sau să renegocieze condițiile împrumuturilor, legea oferă posibilitatea încheierii de acorduri adiționale cu creditorii, cu un comision plafonat la 1% pentru aceste operațiuni.

O altă prevedere importantă a legii este capitalizarea dobânzilor datorate până la 1 septembrie 2024. Aceste sume vor putea fi plătite ulterior, în rate, până la scadența prelungită a creditului/împrumutului ulterior perioadei de suspendare.

În plus, termenul de scadență a garanțiilor financiare emise de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va fi prelungit până la 31 decembrie 2025, pentru a acoperi perioada extinsă a creditelor.

Interdicții și obligații pentru fermieri

Pe durata suspendării obligațiilor de plată, fermierilor le este interzisă înstrăinarea activelor din patrimoniul lor fără informarea creditorilor. Totodată, aceștia sunt obligați să notifice creditorii în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, prezentând documentația necesară care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute.

Creditorii au obligația de a examina cererile de renegociere sau suspendare în termen de 30 de zile de la primirea solicitărilor din partea fermierilor.

Intrarea în vigoare

Proiectul de lege urmează să fie votat în cadrul ședinței Parlamentului, iar ulterior va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Поток новостей
Экспортёрам придётся адаптироваться к новым требованиям Китая

Экспортёрам придётся адаптироваться к новым требованиям Китая

В Мире
С 1 июня Китай начал внедрение новой системы контроля за импортом продуктов питания. Обновлённые санитарные требования, усиленные механизмы отслеживания и изменённые процедуры регистрации иностранных компаний стали частью Указа № 280, который заменил действовавшие с 2021 года нормы.
Мировой спрос на рапсовый шрот растёт рекордно быстро

Мировой спрос на рапсовый шрот растёт рекордно быстро

Цены и Тренды
По данным Oil World, на мировом рынке рапсового шрота фиксируется уверенное возобновление спроса на фоне рекордных объемов переработки масличной. Так, в период октябрь 2025-март 2026 г. мировое потребление рапсового шрота уже увеличилось примерно на 0,9 млн тонн по сравнению с аналогичным периодом предыдущего сезона.
Цены на чай выросли из-за слабого урожая 2026 года

Цены на чай выросли из-за слабого урожая 2026 года

В Мире
На одном из ведущих индийских чайных аукционов зафиксирован резкий рост цен на чай сразу на 21%. Это событие стало неожиданностью для рынка и привлекло внимание трейдеров и аналитиков по всему миру. Рост стоимости произошел на фоне ограниченного предложения качественного чая, что заставило покупателей активно конкурировать…
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Партнерские материалы
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Sectorul producției de legume reprezintă un pilon esențial al economiei agricole a României și joacă un rol important la nivelul Uniunii Europene. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), producția de legume a României a atins aproximativ 2,53 milioane de tone în 2025, marcând o…
Banner 6 - sticky sidebar second