Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) în calitate de instituție responsabilă pentru coordonarea și colectarea avizelor de la toate entitățile relevante privind modificarea Legii nr. 240/2024 a transmis sinteza spre examinare Guvernului.

Banner 2 - inline

„Avizul conține opiniile separate ale Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor. În acest moment, procesul de analiză este în desfășurare. Vom comunica desfășurat pe subiect, până la finalul zilei”, se arată în nota informativă emisă de MAIA.

Potrivit lui Alexandr Slusari, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune schimbarea unor puncte în acest aviz.

Te-ar putea interesa și: Avizul cu privire la secetă, pe ordinea de zi la Guvern! Ce spune Slusari

Amintim că, pe 4 decembrie, în cadrul ședinței Comisiei agricultură și industrie alimentară, deputații PAS, Alexandr Trubca și Viorel Barda au propus aprobarea unei noi legi, în care să se regăsească norme din legea aprobată anterior de Parlament cu privire la măsurile de sprijin pentru fermieri, dar care să conțină și prevederi noi, menite să asigure impactul corespunzător al măsurilor protective propuse.

Ulterior, Asociația Forța Fermierilor a făcut apel la toate instituțiile statului pentru a facilita adoptarea și promulgarea legii de a fi instituit un moratoriu la plata datoriilor. 

Citește și: Forța Fermierilor cere adoptarea urgentă a moratoriului la plata datoriilor

Pe 10 decembrie în Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de lege privind implementarea unor măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 (Nr.354/2024).

Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău, a accentuat pentru AGROEXPERT că această lege este esențială, dar vine cu o întârziere semnificativă.

Recomandăm și: Bădărău, despre moratoriu la plata datoriilor: Lege întârziată, dar importantă

Avizul la proiectul legii a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de pe 11 decembrie.

Află și: Avizul la proiectul de lege cu privire la secetă a fost scos de pe ordinea de zi

Reamintim că, mai mulți agricultori din Republica Moldova au început să protesteze pe 18 decembrie, în fața Guvernului. Aceștia precizează că dacă autoritățile statului nu vor lua măsuri atunci se vor organiza proteste masive în toată țara, inclusiv cu tehnica agricolă. 

Citește și: Fermierii se revoltă! Au început să protesteze în fața Guvernului

Paralel, purtătorul de cuvânt a Guvernului, Daniel Vodă, a declarat pentru AGROEXPERT că Guvernul se preocupă de problemele tuturor agricultorilor și nu încearcă să mulțumească doar o asociație.

Recomandăm și: Guvernul răspunde fermierilor: Luăm decizii pentru toate asociațiile

Totuși, Proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr.240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 a fost înregistrat pe 17 decembrie în Parlament. Aceasta este una dintre revendicările Asociației.

În timp ce agricultorii, membri ai Asociației Forța Fermierilor protestau în fața Parlamentului, Legislativul a aprobat un proiect de lege care revizuiește măsurile de sprijin acordate agricultorilor afectați de seceta din acest an. Potrivit documentului, din momentul intrării în vigoare a respectivei legi și până la data de 31 octombrie 2025, va fi instituit un moratoriu la plata datoriilor restante, inclusiv a majorărilor și a penalităților datorate de fermieri în raport cu creditorii lor.

Te-ar putea interesa și: Moratoriu la plata datoriilor pentru fermieri! A fost votat în prima lectură

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Поток новостей
Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

В Мире
Китайские ученые обнаружили в дикой кукурузе ген, отвечающий за повышенное содержание белка в зерне и утраченный в процессе одомашнивания культуры. По мнению исследователей, это открытие может способствовать снижению зависимости Китая от импорта кормовых белковых компонентов.
Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Выбор редакции
Сектор овощеводства является одной из ключевых отраслей сельского хозяйства Румынии и играет важную роль в масштабах Европейского союза. Согласно данным Национального института статистики Румынии (INS), объём производства овощей в стране в 2025 году достиг примерно **2,53 млн тонн**, что на **20,8% больше**, чем годом ранее.
AIPA одобрила ещё 16 млн леев: во что инвестируют фермеры?

AIPA одобрила ещё 16 млн леев: во что инвестируют фермеры?

В Молдове
К выплате были одобрены заявки на финансовую поддержку на сумму **16,13 млн леев**. Средства выделяются из **Национального фонда развития сельского хозяйства и сельской местности** в рамках механизма **постинвестиционных выплат** (возмещения части затрат после осуществления инвестиций).
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Партнерские материалы
Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Сектор овощеводства является одной из ключевых отраслей сельского хозяйства Румынии и играет важную роль в масштабах Европейского союза. Согласно данным Национального института статистики Румынии (INS), объём производства овощей в стране в 2025 году достиг примерно **2,53 млн тонн**, что на **20,8% больше**, чем годом ранее.
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Banner 6 - sticky sidebar second