Agenția de Mediu a modificat Legea privind protecția aerului atmosferic în ceea ce vizează procedura de solicitare și eliberare a autorizațiilor privind emisiile poluanților în atmosferă de la surse fixe.

Banner 2 - inline

Modificările au intrat în vigoare la 8 iunie 2023 și vor fi valabile până la intrarea în vigoare a Legii nr. 227/2022 privind emisiile industriale – 21 octombrie 2024. Acestea vizează:

  • expunerea în redacție nouă a art. 12 al Legii nr. 1422/1997- cu referire la procedura nouă de autorizare,
  • completarea art. 13 cu obligativitatea agenților economici autorizați de a raporta anual emisiile de poluanți, conform Regulamentului privind registrul emisiilor și transferului de poluanți, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 373/2018,
  • completarea legii cu 3 anexe noi care stabilesc expres activitățile industriale și economice care se supun autorizării și formatul autorizației.

Potrivit Agenției de Mediu, noua procedură de autorizare prevede ca autorizația pentru emisia în atmosferă a poluanților de la surse fixe de poluare să fie solicitată și emisă doar persoanelor fizice și juridice care intenționează să exploateze o instalație și/sau să desfășoare una dintre activitățile industriale și economice.

Totodată, solicitarea și eliberarea autorizațiilor se va realiza atunci când se va da în exploatare instalațiile noi și/sau la inițierea unor activități noi, dar și la exploatarea instalațiilor existente și/sau pentru desfășurarea activităților existente. 

În cazul solicitării autorizației la darea în exploatare a unor instalații noi sau la inițierea unor activități industriale și economice noi, al solicitării autorizației pentru exploatarea instalațiilor existente și/sau pentru desfășurarea activităților existente, care nu au fost autorizate anterior sau la care au intervenit modificări în procesele tehnologice, în cantitatea emisiilor, în funcționalitatea și capacitatea surselor de poluare, solicitantul trebuie să depună, prin intermediul Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive, următoarele documente:

  1. cererea, completată conform cerințelor legii;
  2. un dosar tehnic care să conțină informațiile de bază referitor la instalație sau activitate, conform legii:
  3. compartimentul privind protecția mediului din documentația de proiect a obiectului.  

Pentru exploatarea instalațiilor existente și/sau desfășurarea activităților existente se solicită prelungirea valabilității autorizației deținute cu depunerea următoarelor documente:

  1. cererea de prelungire a termenului de valabilitate a autorizației,
  2. raportul privind normativele ELA, elaborat la etapa solicitării autorizației precedente
  3. copiile de pe procesele-verbale și/sau de pe actele de control întocmite de Inspectoratul pentru Protecția Mediului pe perioada valabilității autorizației deținute, precum și informațiile despre măsurile întreprinse pentru realizarea prescripțiilor înaintate și eliminarea neconformităților identificate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, dacă au fost asemenea situații.

La fel și taxa pentru eliberarea/prelungirea autorizației a fost modificată în funcție de nivelul de risc asupra mediului, astfel că, pentru instalațiile sau activitățile cu risc semnificativ asupra calității aerului valoarea acesteia va constitui 4 mii de lei, iar pentru instalațiile sau activitățile cu risc redus – 2 mii de lei.

Procedura aprobării tacite nu se mai aplică în procesul de eliberare a autorizațiilor pentru emisia în atmosferă a poluanților de la surse fixe de poluare.

 ⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter! 

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Поток новостей
Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

В Мире
Китайские ученые обнаружили в дикой кукурузе ген, отвечающий за повышенное содержание белка в зерне и утраченный в процессе одомашнивания культуры. По мнению исследователей, это открытие может способствовать снижению зависимости Китая от импорта кормовых белковых компонентов.
Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Выбор редакции
Сектор овощеводства является одной из ключевых отраслей сельского хозяйства Румынии и играет важную роль в масштабах Европейского союза. Согласно данным Национального института статистики Румынии (INS), объём производства овощей в стране в 2025 году достиг примерно **2,53 млн тонн**, что на **20,8% больше**, чем годом ранее.
AIPA одобрила ещё 16 млн леев: во что инвестируют фермеры?

AIPA одобрила ещё 16 млн леев: во что инвестируют фермеры?

В Молдове
К выплате были одобрены заявки на финансовую поддержку на сумму **16,13 млн леев**. Средства выделяются из **Национального фонда развития сельского хозяйства и сельской местности** в рамках механизма **постинвестиционных выплат** (возмещения части затрат после осуществления инвестиций).
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Партнерские материалы
Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Сектор овощеводства является одной из ключевых отраслей сельского хозяйства Румынии и играет важную роль в масштабах Европейского союза. Согласно данным Национального института статистики Румынии (INS), объём производства овощей в стране в 2025 году достиг примерно **2,53 млн тонн**, что на **20,8% больше**, чем годом ранее.
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Banner 6 - sticky sidebar second