Braconajul piscicol în perioada de prohibiție continuă să provoace prejudicii majore resurselor acvatice din Republica Moldova. În urma unor controale desfășurate pe lacul de acumulare Dubăsari, pe sectorul cuprins între localitățile Lalova și Molovata, inspectorii de mediu au depistat mai multe cazuri de pescuit ilegal, inclusiv capturarea unei specii rare incluse în Cartea Roșie, prejudiciul total estimat depășind 300 de mii de lei.

Banner 2 - inline

În urma măsurilor întreprinse, inspectorii de mediu au depistat în flagrant șase persoane care practicau pescuit ilegal cu plase monofilament, unelte interzise prin legislație. Pe numele a cinci dintre acestea au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei.

Totodată, prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice a fost estimat la suma de 14.165 lei, aceasta urmând a fi recuperată de la persoanele responsabile. În calitate de corpuri delicte, inspectorii au ridicat cinci plase utilizate la săvârșirea contravențiilor, iar alte 10 plase instalate clandestin de persoane neidentificate au fost depistate și extrase din apă.

Un caz de o gravitate sporită a fost documentat în dimineața zilei de 12 mai, în jurul orei 04:00. Inspectorii de mediu au depistat un tânăr de 23 de ani, domiciliat în localitatea Molovata Nouă, care, utilizând trei plase de pescuit, a capturat ilegal 46 de exemplare de pește de diferite specii și dimensiuni.

Printre capturile ilegale se aflau și 18 exemplare de Babușcă pontică (Vîrezub) (Rutilus frisii), specie rară și protejată, inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Potrivit estimărilor efectuate de inspectori, prejudiciul cauzat resurselor piscicole depășește suma de 300.000 de lei.

Având în vedere valoarea considerabilă a prejudiciului, precum și faptul că persoana vizată nu se află la prima abatere de la legislația de mediu, cazul urmează să fie examinat de organele de urmărire penală. Materialele acumulate, împreună cu corpurile delicte — inclusiv barca cu motor și uneltele de pescuit utilizate — vor fi transmise instituțiilor competente pentru adoptarea măsurilor procesuale conform legislației în vigoare.

Potrivit prevederilor Codului penal al Republicii Moldova, pescuitul ilegal care a cauzat daune în proporții considerabile sau a fost săvârșit prin utilizarea uneltelor interzise se sancționează cu amendă de la 10 000 la 35 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la un an.

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Поток новостей
Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

В Мире
Китайские ученые обнаружили в дикой кукурузе ген, отвечающий за повышенное содержание белка в зерне и утраченный в процессе одомашнивания культуры. По мнению исследователей, это открытие может способствовать снижению зависимости Китая от импорта кормовых белковых компонентов.
Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Выбор редакции
Сектор овощеводства является одной из ключевых отраслей сельского хозяйства Румынии и играет важную роль в масштабах Европейского союза. Согласно данным Национального института статистики Румынии (INS), объём производства овощей в стране в 2025 году достиг примерно **2,53 млн тонн**, что на **20,8% больше**, чем годом ранее.
AIPA одобрила ещё 16 млн леев: во что инвестируют фермеры?

AIPA одобрила ещё 16 млн леев: во что инвестируют фермеры?

В Молдове
К выплате были одобрены заявки на финансовую поддержку на сумму **16,13 млн леев**. Средства выделяются из **Национального фонда развития сельского хозяйства и сельской местности** в рамках механизма **постинвестиционных выплат** (возмещения части затрат после осуществления инвестиций).
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Партнерские материалы
Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Сектор овощеводства является одной из ключевых отраслей сельского хозяйства Румынии и играет важную роль в масштабах Европейского союза. Согласно данным Национального института статистики Румынии (INS), объём производства овощей в стране в 2025 году достиг примерно **2,53 млн тонн**, что на **20,8% больше**, чем годом ранее.
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Banner 6 - sticky sidebar second