Prima ședință a Comisiei privind constatarea incapacității de plată a fermierilor, a avut loc la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Potrivit datelor, în prezent, circa 100 de producători au declarat că se află în dificultate financiară, iar suma totală a creditelor accesate de aceștia se ridică la peste 500 de milioane de lei.

În anul 2023, suma creditelor acordate sectorului agricol de către băncile comerciale din țara noastră a constituit 5,3 miliarde de lei, fiind finanțate peste 5.260 de companii agricole și agricultori. Pentru comparație, în anul 2022, sectorul agricol a accesat credite în valoare de 5,1 miliarde de lei, se arată în comunicatul emis de MAIA.

La moment, circa 233 de fermieri se confruntă cu întârzieri de plată mai mari de 30 de zile iar alți 135 de agricultori sunt restanțieri de peste 90 de zile la plata creditelor. Aceste cifre sunt în creștere comparativ cu anul 2022, când erau 203 de agricultori cu restanțe mai mari de 30 de zile și alți 124 cu întârzieri mai mult de 90 de zile. De asemenea, instanța de insolvență a comunicat că în anul curent, au intrat în insolvabilitate 29 de companii agricole, cu 10 mai mult decât anul trecut.

Comisia este formată dintr-o echipă specializată avându-i în componență pe reprezentanți de la mai multe instituții. Membrii Comisiei s-au consultat asupra soluției de restructurare accelerate a afacerii, ca fiind una optimă pentru ca agricultorii să-și poată redresa activitatea.

Aceasta ar presupune elaborarea, negocierea și aprobarea de creditori a unui plan de restructurare, care urmează a fi implementat pentru eliminarea oricăror disfuncționalități din cadrul afacerii agricole, având drept scop revitalizarea afacerii.

Citește și: Fermierii întârzie să achite creditele. Asociația Băncilor: „Căutăm soluții”

Totodată, s-a agreat faptul că este necesar de colectat date suplimentare, pentru a găsi soluții pentru mai multe categorii de producători. În următoarea perioadă, va fi inițiată o amplă campanie de informare privind procedura de obținere de către agricultori a Avizului ce atestă impedimentul justificator intervenit in relațiile între agenții economici din domeniul agrar.

Astfel, persoanele care au fost afectate de secetă în acest an și dețin acte confirmative, se pot adresa la Camera de Comerț si Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), document ce permite scutirea de răspundere pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Activitatea Comisiei va fi desfășurată și în continuare, astfel încât să fie posibilă identificarea soluțiilor viabile pentru fermierii aflați în dificultate. 

Te-ar putea interesa și: Protestul agricultorilor se amână. Tehnica agricolă pleacă din capitală

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Banner 3 - sidebar
Поток новостей
Западный маршрут начал формировать экспортные цены украинской кукурузы

Западный маршрут начал формировать экспортные цены украинской кукурузы

Цены и Тренды
Форвардные цены на украинскую кукурузу из-за западной границы растут на фоне резкого сокращения морского экспорта. Сухопутный маршрут все больше влияет на формирование цен на новый урожай.
Логистические проблемы сказываются на рынке рапса: экспорт сокращается, затраты растут

Логистические проблемы сказываются на рынке рапса: экспорт сокращается, затраты растут

Выбор редакции
В июле 2026 года экспорт рапса из Республики Молдова был в значительной степени ориентирован на рынок Румынии. Из 84 124 тонн, отгруженных за рубеж, 79 370 тонн, то есть более 94 % от общего объема, были направлены в Румынию. По словам эксперта по агрорынку Юрия…
Banner 5 - sticky sidebar first
Партнерские материалы
Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Немецкая группа Südzucker AG, крупнейший производитель сахара в Европе, вручила команде Südzucker Moldova Сертификат признания достижений, в знак признания вклада компании в развитие сахарной промышленности Республики Молдова, а также результатов, достигнутых в условиях беспрецедентных экономических, климатических и нормативных вызовов. Награда была вручена д-ром Майком Эберле,…
Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Эффективная подготовка кормов во все большей степени зависит от техники, способной сократить количество проходов по полю, расход топлива и время работы без ущерба для качества растительной массы. На выставке TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила решения KRONE для кошения, формирования бороздок, прессования и мульчирования, продемонстрировав…
Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Современная заготовка кормов требует от хозяйств не только высокой производительности, но и точного подбора техники, сокращения количества проходов по полю, экономии топлива, времени и трудовых ресурсов. На TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила комплексные решения KRONE для скашивания, формирования валков, прессования и упаковки растительной массы.…