Proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr.240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 a fost înregistrat pe 17 decembrie în Parlament.

Acesta urmează a fi examinat și votat în două lecturi.

Autorul responsabil este deputatul Viorel BARDA.

Textul integral al proiectului de act normativ — Proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr.240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024: AICI

Anterior, AGROEXPERT a scris despre modificarea legii care prevede sprijinirea agricultorilor afectați de secetă.

Află și: Fermierii au fost auziți? Legea cu privire la secetă va fi modificată

Amintim că, pe 4 decembrie, în cadrul ședinței Comisiei agricultură și industrie alimentară, deputații PAS, Alexandr Trubca și Viorel Barda au propus aprobarea unei noi legi, în care să se regăsească norme din legea aprobată anterior de Parlament cu privire la măsurile de sprijin pentru fermieri, dar care să conțină și prevederi noi, menite să asigure impactul corespunzător al măsurilor protective propuse. Proiect care va fi propus spre examinare și aprobare în plenul Parlamentului.

Astfel, s-a propus instituirea unui moratoriu la plata datoriilor restante (inclusiv majorări și/sau penalități de întârziere) acumulate de agricultori până la data intrării în vigoare a legii, precum și a ratelor/plăților care urmează a fi onorate până la data de 31 octombrie 2025. Beneficiari ai acestui moratoriu vor fi și furnizorii de inputuri, adică companiile din lanțul valoric agricol care au furnizat către fermierii din Republica Moldova material semincer, fertilizanți sau pesticide/ierbicide. 

Ulterior, Asociația Forța Fermierilor a făcut apel la toate instituțiile statului pentru a facilita adoptarea și promulgarea legii de a fi instituit un moratoriu la plata datoriilor. Potrivit agricultorilor, această măsură poate salva pe cei care încă nu au fost executați sau chemați în procedură de faliment.

Citește și: Forța Fermierilor cere adoptarea urgentă a moratoriului la plata datoriilor

Amintim că, pe 10 decembrie în Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de lege privind implementarea unor măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 (Nr.354/2024).

Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău, a accentuat pentru AGROEXPERT că această lege este esențială, dar vine cu o întârziere semnificativă.

„Legea de a fi instituit un moratoriu la plata datoriilor este pe cât de importantă, pe atât de întârziată. Ne-am dorit să fie o lege care să nu poată fi ocolită, să aibă prevederi clare și să apere agricultorii”, declară acesta.

Recomandăm și: Bădărău, despre moratoriu la plata datoriilor: Lege întârziată, dar importantă

Totuși, chiar dacă inițial, avizul urma să fie votat în cadrul ședinței din 11 decembrie, însă înainte de debutul întrunirii Executivului, acesta a fost scos de pe ordinea de zi.

Află și: Avizul la proiectul de lege cu privire la secetă a fost scos de pe ordinea de zi

Ulterior, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), a venit cu o reacție, menționând că subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern programată pentru data de 18 decembrie.

Reamintim că, mai mulți agricultori din Republica Moldova vor ieși la protest pe 18 decembrie în fața Guvernului, iar pe 19 decembrie în fața Parlamentului. Despre aceasta a anunțat Asociația Forța Fermierilor. 

Printre revendicările Asociației se numără și aprobarea urgentă a proiectului legii cu privire la secetă

Te-ar putea interesa și: Fermierii se pregătesc de proteste! Ce revendicări au

Banner 3 - sidebar
Поток новостей
Организация «Сперанца-Кон» предупреждает о последствиях повышения НДС в сельском хозяйстве

Организация «Сперанца-Кон» предупреждает о последствиях повышения НДС в сельском хозяйстве

В Молдове
Ассоциация предприятий пищевой промышленности «Сперанца-Кон» обращается к властям с просьбой рассмотреть возможность сохранения действующей ставки НДС на ряд сельскохозяйственных и пищевых продуктов в контексте законопроекта об упрощении налогового и таможенного законодательства. В обращении, направленном премьер-министру Василе Тофану, Ассоциация подчеркивает важность поиска решений, которые будут способствовать развитию…
WAPA прогнозирует значительное сокращение урожая яблок в ЕС к 2026 году

WAPA прогнозирует значительное сокращение урожая яблок в ЕС к 2026 году

В Мире
Европейский урожай яблок в сезоне 2026/27 может сократиться до 9,5 млн тонн — на 15,6% меньше окончательного показателя прошлого года, который составил 10,98 млн тонн. Такой предварительный прогноз представила Всемирная ассоциация яблок и груш (WAPA) на конференции Prognosfruit 2026 в немецком Констанце.
Засуха угрожает урожаю кукурузы в странах ЕС, кроме Румынии и Болгарии

Засуха угрожает урожаю кукурузы в странах ЕС, кроме Румынии и Болгарии

В Мире
Согласно последним данным аналитической компании Expana, ожидается, что производство зерновых в Европе значительно сократится в сезоне 2026/27. Согласно прогнозу, общий объем производства составит 262 миллиона тонн, что на 6,6 миллиона тонн меньше предыдущего прогноза и на 9,7% ниже уровня, зафиксированного в сезоне 2025/26, когда производство…
В Румынии уничтожают пчелиные семьи из-за опасной болезни

В Румынии уничтожают пчелиные семьи из-за опасной болезни

Животноводство
В Румынии зафиксированы вспышки опасного заболевания пчел, известного как американский гнилец (Paenibacillus larvae). На данный момент ветеринарные службы подтвердили два очага инфекции в уездах Брэила и Клуж. В соответствии с действующими санитарными правилами зараженные пчелиные семьи были уничтожены, а ульи и инвентарь подлежат обязательной дезинфекции…
Banner 5 - sticky sidebar first
Партнерские материалы
Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Немецкая группа Südzucker AG, крупнейший производитель сахара в Европе, вручила команде Südzucker Moldova Сертификат признания достижений, в знак признания вклада компании в развитие сахарной промышленности Республики Молдова, а также результатов, достигнутых в условиях беспрецедентных экономических, климатических и нормативных вызовов. Награда была вручена д-ром Майком Эберле,…
Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Эффективная подготовка кормов во все большей степени зависит от техники, способной сократить количество проходов по полю, расход топлива и время работы без ущерба для качества растительной массы. На выставке TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила решения KRONE для кошения, формирования бороздок, прессования и мульчирования, продемонстрировав…
Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Современная заготовка кормов требует от хозяйств не только высокой производительности, но и точного подбора техники, сокращения количества проходов по полю, экономии топлива, времени и трудовых ресурсов. На TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила комплексные решения KRONE для скашивания, формирования валков, прессования и упаковки растительной массы.…