Agricultura reprezintă un sector esențial pentru dezvoltarea economică și asigurarea securității alimentare a unei țări. Cu toate acestea, uneori, fermierii se pot confrunta cu presiuni și cereri de mită din partea organelor de control. În fața unei astfel de situații, agricultorii pot alege din mai multe opțiuni pentru a-și proteja interesele și a contribui la combaterea corupției.

Potrivit juristului de la Centrul de analiză și prevenire a corupției, Viorel Pîrvan, în cazul unor piedici intenționate din partea angajaților organelor de control, fără a pretinde direct bunuri, servicii, privilegii și avantaje, conform prevederilor Legii privind controlul de stat, agricultorul are posibilitatea să întreprindă următoarele acțiuni:

  • Să conteste în formă scrisă, la conducătorul organului de control, acțiunile și inacțiunile inspectorilor.

Conducerea organului de control are obligația să examineze plângerea se întreprindă acțiuni conform prevederilor legislației muncii, regulamentelor interne și Codului de etică.  

  • Să depună, în formă scrisă, o cerere de contestare a actelor de control și eventual poate solicita suspendarea efectelor prescripției, măsurilor restrictive sau a sancțiunilor aplicate.  

Cererile de contestare sunt examinate în cadrul Consiliului de Soluționare a disputelor, a căror funcționalitate este asigurată de către conducătorul organului de control.  

  • Să conteste decizia consiliilor de soluționare a disputelor, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ. Inclusiv să-și apere drepturile în instanță de judecată.  

În tot acest timp, agricultorul va putea să activeze până la decizia finală a instanței de judecată din Republica Moldova.  

  • Să se adreseze cu plângere către Cancelaria de Stat — autoritate de supraveghere a controalelor, care are dreptul să înainteze organelor competente sesizări în scopul înlăturării cauzelor și condițiilor care au dus la anumite ilegalități sau neconformități  

În cazul în care organul de control întreprinde acțiuni intenționate față de agricultor și pretinde direct anumite bunuri, servicii, privilegii, avantaje, agricultorul are următoarele opțiuni:

  • Să se adreseze  cu plângere la linia specializată anticorupție a organului de control, în formă scrisă prin poștă, e-mail sau direct la sediul autorității, la conducerea organului de control (dacă se consideră că. de bună credință).
  • — Să sesizeze direct Centrul Național Anticorupție online sau în scris, folosind modelul de sesizare disponibil pe pagina de CNA sau să apeleze la linia națională anticorupție 080055555

„Acest video este elaborat cu suportul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională (GIZ). Partener al proiectului este Asociația Presei Independente care implementează proiectul „Sensibilizarea publicului și dezvoltarea de soluții digitale pentru consolidarea statului de drept și combaterea corupției”.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Banner 3 - sidebar
Поток новостей
Овощной рынок ЕС: десятилетняя динамика производства

Овощной рынок ЕС: десятилетняя динамика производства

В Мире
За последние десять лет производство овощей в Европе, включая томаты, огурцы, баклажаны, кабачки и перец, выросло почти на 2 % благодаря переходу на выращивание в теплицах и повышению урожайности с гектара. В то время как Испания, Нидерланды и Франция снижают производство, Италия и Польша наращивают…
Логистические проблемы сказываются на рынке рапса: экспорт сокращается, затраты растут

Логистические проблемы сказываются на рынке рапса: экспорт сокращается, затраты растут

В Молдове
В июле 2026 года экспорт рапса из Республики Молдова был в значительной степени сосредоточен на румынском рынке. Из 84 124 тонн, отгруженных за рубеж, 79 370 тонн, то есть более 94 % от общего объема, были направлены в Румынию. По словам эксперта по агрорынку Юрия…
Banner 5 - sticky sidebar first
Партнерские материалы
Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Немецкая группа Südzucker AG, крупнейший производитель сахара в Европе, вручила команде Südzucker Moldova Сертификат признания достижений, в знак признания вклада компании в развитие сахарной промышленности Республики Молдова, а также результатов, достигнутых в условиях беспрецедентных экономических, климатических и нормативных вызовов. Награда была вручена д-ром Майком Эберле,…
Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Эффективная подготовка кормов во все большей степени зависит от техники, способной сократить количество проходов по полю, расход топлива и время работы без ущерба для качества растительной массы. На выставке TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила решения KRONE для кошения, формирования бороздок, прессования и мульчирования, продемонстрировав…
Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Современная заготовка кормов требует от хозяйств не только высокой производительности, но и точного подбора техники, сокращения количества проходов по полю, экономии топлива, времени и трудовых ресурсов. На TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила комплексные решения KRONE для скашивания, формирования валков, прессования и упаковки растительной массы.…