Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) anunță despre activarea procesului de recepționare a cererilor de finanțare nerambursabilă, pentru mai multe programe de suport:

Banner 2 - inline

Programul Start pentru Tineri, Componenta II, cu suport financiar nerambursabil de maximum 70% din suma proiectului investițional, și care poate ajunge până la 200 000 de lei.

Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, cu suport financiar nerambursabil pentru antreprenoarele debutante, de maximum 80% din suma proiectului investițional, și care poate ajunge până la 200 000 de lei.

Programul de Susținere a Antreprenpriatului Feminin, cu suport financiar nerambursabil pentru întreprinderile în dezvoltare, de maximum 80% din suma proiectului investițional, și care poate ajunge până la 600 000 de lei.

Programul PARE 1+2, componenta II, cu suport financiar nerambursabil, în baza Regulii 1+1, de maximum 50% din suma proiectului investițional, și care poate ajunge până la 250 000 de lei.

Programul PARE 1+2, componenta III – cu suport financiar nerambursabil în baza „Regulii 1+2”, de maximum 70% din suma proiectului investițional, și care poate ajunge până la 500 000 de lei.

Programul de Ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, cu suport financiar nerambursabil de maximum 70% din suma proiectului investițional, și care poate ajunge până la 500 000 de lei.

Programul de transformare digitală a întreprinderilor mici și mijlocii, cu suport financiar nerambursabil de maximum 70% din suma proiectului investițional, și care poate ajunge până la 500 000 de lei.

De asemenea, rămâne activă înregistrarea la Programul de creștere a competitivității la export și internaționalizarea IMM.  Suma maximă care poate fi accesată în prezent în cadrul programului este de 600 000 lei (sursele Băncii Mondiale).

Pentru informații detaliate despre condițiile de eligibilitate a programelor, accesați pagina web oficială: www.oda.md și Ghidul de aplicare la program.

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Поток новостей
Экспортёрам придётся адаптироваться к новым требованиям Китая

Экспортёрам придётся адаптироваться к новым требованиям Китая

В Мире
С 1 июня Китай начал внедрение новой системы контроля за импортом продуктов питания. Обновлённые санитарные требования, усиленные механизмы отслеживания и изменённые процедуры регистрации иностранных компаний стали частью Указа № 280, который заменил действовавшие с 2021 года нормы.
Мировой спрос на рапсовый шрот растёт рекордно быстро

Мировой спрос на рапсовый шрот растёт рекордно быстро

Цены и Тренды
По данным Oil World, на мировом рынке рапсового шрота фиксируется уверенное возобновление спроса на фоне рекордных объемов переработки масличной. Так, в период октябрь 2025-март 2026 г. мировое потребление рапсового шрота уже увеличилось примерно на 0,9 млн тонн по сравнению с аналогичным периодом предыдущего сезона.
Цены на чай выросли из-за слабого урожая 2026 года

Цены на чай выросли из-за слабого урожая 2026 года

В Мире
На одном из ведущих индийских чайных аукционов зафиксирован резкий рост цен на чай сразу на 21%. Это событие стало неожиданностью для рынка и привлекло внимание трейдеров и аналитиков по всему миру. Рост стоимости произошел на фоне ограниченного предложения качественного чая, что заставило покупателей активно конкурировать…
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Партнерские материалы
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Sectorul producției de legume reprezintă un pilon esențial al economiei agricole a României și joacă un rol important la nivelul Uniunii Europene. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), producția de legume a României a atins aproximativ 2,53 milioane de tone în 2025, marcând o…
Banner 6 - sticky sidebar second