32 de producătoare agricole, beneficiare ale proiectului PNUD „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice” au preluat bunele practici și modelele sustenabile de antreprenoriat feminin în cadrul unei vizite de studiu efectuate în România.

Timp de trei zile, participantele au avut un program consistent de întâlniri și prezentări la 12 afaceri din județele Iași și Neamț, specializate în servicii de agro-turism, eco-turism, gastronomie, apicultură, agricultură, avicultură, producerea de uleiuri naturale, conserve si prelucrarea biomasei.

Prima vizită a avut loc la „Enduro Ranch-Ferma” – o afacere agroturistică din comuna Bârnova, județul Iași, care deține în cadrul unui parc natural o fermă de animale, spații de camping pentru turiști și diverse evenimente în aer liber. Antreprenoarele au aflat cum se gestionează și se dezvoltă o afacere în domeniul agroturismului în România, de la idee și până la valorificarea potențialului său economic, care sunt principalele avantaje și provocări ale acestui gen de afacere rurală, cum poate fi promovată pe platformele turistice.

Următoarea destinație a grupului de antreprenoare a fost plantația de levănțică, deținută de întreprinderea „Purple Joy – Lavandă Măcărești Prisăcani”. Fondatoarea afacerii le-a povestit despre toate aspectele dezvoltării unei afaceri cu levănțică, care sunt practicile inovative de cultivare a acestei plante aromatice, care sunt produsele de levănțică cu cea mai mare cerere pe piață. De asemenea, un interes deosebit a prezentat dezvoltarea serviciilor de turism în cadrul fermei. Plantațiile în sezonul de înflorire creează un decor de poveste, care poate fi pus la dispoziția vizitatorilor pentru sesiuni foto și evenimente de familie în natură.

O altă vizită de interes pentru producătoarele agricole din Moldova a fost Clusterul „Bionest”, care reprezintă o asociație de producători și furnizori de servicii din domeniul agroindustrial, instituții de învățământ și cercetare, unități administrative, camere de comerț, parcuri tehnologice din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României. Reprezentanții entității au prezentat conceptul de cluster, au vorbit cum asocierile de acest tip pot crește potențialul inovațional și competitivitatea întreprinderilor membre. Drept exemplu a fost adusă întreprinderea „Zorian” din satul Gârleni, județul Iași, membră a clusterului, care este specializată în producerea uleiurilor naturale, conservelor de legume și prelucrarea biomasei. Antreprenoarea a organizat o excursie la unitatea de producere și a povestit istoria afacerii sale, cum a reușit să cucerească piața locală și cea externă a uleiurilor virgine, iar resturile de biomasă să le introducă în procesul tehnologic.

Agenda vizitelor de studiu a mai inclus o întâlnire la ferma avicolă „Grădinaru Rareș” din comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț. Antreprenorul dezvoltă de 30 de ani o fermă de păsări și produce din gunoiul lor un fertilizant organic natural, unic în Europa. De asemenea, antreprenoarele au văzut cum se aplică principiile economiei circulare în domeniul turismului la Pensiunea „Poem rural de Piatra Neamț”. Proprietarii le-au povestit cum au transformat o casă tradițională din lemn și lut într-o unitate de cazare cu elemente de decor tradițional local, reutilizând materialele de construcție vechi și mobilierul.

Ultima zi a vizitei s-a încheiat cu vizita la muzeul „Casa Nicolae Popa” și cu prezentarea făcută de membrii Asociației de Dezvoltare Comunitară „Ținutul Zimbrului” care au vorbit despre etapele înființării și dezvoltării asociației, beneficiile membrilor, promovarea antreprenorialului feminin în zona Târgu Neamț, avantajele asocierii și colaborarea cu autoritățile publice locale.

Vizita de studiu a fost organizată în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie 2024, în cadrul proiectului PNUD „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice”, cu suportul financiar al Austriei și Elveției.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Bădărău: Triplu șoc în sectorul cerealier și oleaginos din R. Moldova

Bădărău: Triplu șoc în sectorul cerealier și oleaginos din R. Moldova

Moldova
Deși recolta de cereale și oleaginoase din acest an este una peste așteptări, sectorul riscă să intre într-o nouă criză. Consultantul în afaceri și politici economice Alexandru Bădărău avertizează că scumpirea inputurilor, prăbușirea prețurilor la cereale și blocajele logistice creează o combinație periculoasă, care poate…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Necesitatea executării lucrărilor agricole într-un timp tot mai scurt, cu un consum controlat de resurse și cu pierderi minime de umiditate, determină fermierii să acorde o atenție mai mare capacității și preciziei utilajelor. La TehAgroFest 2026, Väderstad aduce în atenția agricultorilor patru utilaje destinate unor etape…
Lidea aduce la TehAgroFest soluții genetice de top

Lidea aduce la TehAgroFest soluții genetice de top

Schimbările climatice sunt una dintre cele mai mari provocări pentru agricultură. În ultimii ani, regiunea Mării Negre și Republica Moldova sunt afectate tot mai des de secetă. Rezistența plantelor la condițiile dificile depinde și de capacitatea lor de a face față bolilor și dăunătorilor. Din…