Moldova Agroindbank (MAIB) a anunţat că Banca Naţională a Moldovei (BNM) a aprobat la 13.05.2021 candidatura lui Giorgi Shagidze în calitate de Preşedinte al Comitetului de Conducere al Băncii. Giorgi Shagidze a fost desemnat în această funcţie de Consiliul MAIB şi, în conformitate cu reglementările existente, a trecut procedura de aprobare de către BNM. Giorgi Shagidze are peste 25 de ani de experienţă bancară, cea mai recentă în calitate de Director Financiar şi Operaţional la TBC Bank din Georgia. În timpul mandatului său de 10 ani la TBC, aceasta şi-a majorat activele de peste opt ori, devenind cea mai mare bancă din Georgia. În 2014, TBC Bank a lansat oferta publică iniţială (IPO) la Bursa de Valori din Londra (LSE), atrăgând investitori străini instituţionali şi de retail; doi ani mai târziu listarea a fost avansată la segmentul premium al LSE. Totodată, Giorgi are experienţă operaţională internaţională inclusiv în dezvoltarea businessului digital la banca Barclays din Londra şi Dubai, precum şi în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului TBC Uzbekistan (un neobank, challenger), dar şi ca Preşedinte al Consiliului PayMe, liderul ecosistemului de plăţi din Uzbekistan, achiziţionat de TBC, având un portofoliu de peste 2,5 milioane de clienţi. „Sunt onorat să preiau poziţia de Preşedinte al Moldova Agroindbank, odată cu aprobarea oficială a Băncii Naţionale a Moldovei, mai ales într-un an atât de important pentru echipa MAIB — cea de-a 30-a aniversare – urmând să începem un capitol nou împreună. Moldova Agroindbank este o bancă bine gestionată, cu tradiţii puternice şi o echipă excelentă. Scopul meu va fi să mă bazez pe punctele forte actuale şi să aduc experienţa clienţilor la nivelul următor, precum şi să contribui la pregătirea MAIB pentru o eventuală ofertă publică iniţială (IPO), permiţând astfel băncii să acceseze noi surse de finanţare şi să catalizeze investiţiile în Moldova. Adresez mulţumiri Băncii Naţionale a Moldovei, Consiliului MAIB şi acţionarilor săi pentru că mi-au încredinţat un rol atât de important”, a declarat Preşedintele Moldova Agroindbank. Giorgi Shagidze deţine un MBA obţinut la Universitatea din Cambridge, un Master în Inginerie la Universitatea de Stat din Tbilisi şi certificarea CFA. Notă: MAIB este cea mai mare bancă din Moldova, cu o cotă de piaţă de circa 30% la active şi circa 35% din soldul creditelor. Banca deserveşte peste 20% din populaţia ţării şi este unul dintre cei mai mari angajatori din republică. Din anul 2018 cel mai mare acţionar al băncii a devenit HEIM Partners Limited, o companie înregistrată în Marea Britanie, reprezentând consorţiul internaţional de investitori format din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Invalda INVL, un grup lider în gestionarea activelor în ţările baltice, şi Horizon Capital, un fond de investiţii privat axat pe pieţele emergente din Europa. 
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Banner 3 - sidebar
Поток новостей
Овощной рынок ЕС: десятилетняя динамика производства

Овощной рынок ЕС: десятилетняя динамика производства

В Мире
За последние десять лет производство овощей в Европе, включая томаты, огурцы, баклажаны, кабачки и перец, выросло почти на 2 % благодаря переходу на выращивание в теплицах и повышению урожайности с гектара. В то время как Испания, Нидерланды и Франция снижают производство, Италия и Польша наращивают…
Логистические проблемы сказываются на рынке рапса: экспорт сокращается, затраты растут

Логистические проблемы сказываются на рынке рапса: экспорт сокращается, затраты растут

В Молдове
В июле 2026 года экспорт рапса из Республики Молдова был в значительной степени сосредоточен на румынском рынке. Из 84 124 тонн, отгруженных за рубеж, 79 370 тонн, то есть более 94 % от общего объема, были направлены в Румынию. По словам эксперта по агрорынку Юрия…
Banner 5 - sticky sidebar first
Партнерские материалы
Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Немецкая группа Südzucker AG, крупнейший производитель сахара в Европе, вручила команде Südzucker Moldova Сертификат признания достижений, в знак признания вклада компании в развитие сахарной промышленности Республики Молдова, а также результатов, достигнутых в условиях беспрецедентных экономических, климатических и нормативных вызовов. Награда была вручена д-ром Майком Эберле,…
Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Эффективная подготовка кормов во все большей степени зависит от техники, способной сократить количество проходов по полю, расход топлива и время работы без ущерба для качества растительной массы. На выставке TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила решения KRONE для кошения, формирования бороздок, прессования и мульчирования, продемонстрировав…
Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Современная заготовка кормов требует от хозяйств не только высокой производительности, но и точного подбора техники, сокращения количества проходов по полю, экономии топлива, времени и трудовых ресурсов. На TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила комплексные решения KRONE для скашивания, формирования валков, прессования и упаковки растительной массы.…