Proiectul noului Cod al subsolului a fost examinat, astăzi, 26 iunie, de membrii Comisiei mediu, climă și tranziție verde. Documentul are ca scop instituirea cadrului normativ în vederea folosirii raționale a subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă minerală și a altor necesități ale economiei naționale, sporirea securității lucrărilor și diminuarea efectelor negative asupra mediului.

Banner 2 - inline

Noul Cod al subsolului specifică cerințele de exploatare a zăcămintelor de substanțe minerale utile și de prelucrare primară a materiei prime, printre care aplicarea tehnologiilor raționale, ecologic inofensive; executarea lucrărilor în condiții sigure pentru oameni, mediu și construcții; respectarea schemelor tehnologice aprobate privind prelucrarea materiei prime minerale nepericuloase pentru viața și sănătatea lucrătorilor și populației, precum și pentru mediul înconjurător; folosirea rațională a deşeurilor producției etc.

Potrivit documentului, desfășurarea activității în domeniul subsolului va putea fi realizată în baza unei autorizații de folosire a subsolului, care va fi eliberată gratuit.

Autorizația va putea fi acordată pentru fiecare activitate în parte sau pentru mai multe activități, precum cele care vizează cercetarea geologică a subsolului; exploatarea substanțelor minerale utile; folosirea golurilor miniere; depozitarea deșeurilor în subsol; organizarea obiectivelor geologice protejate de stat; colectarea materialelor geologice de colecție; exploatarea instalației de gestionare a deșeurilor extractive.

Totodată, va fi simplificată procedura de obținere a actelor permisive pentru activități de explorare a subsolului. Autorizațiile vor fi acordate în termene restrânse, cu respectarea principiilor de transparență și de utilizare eficientă a resurselor minerale, iar taxele de participare la concurs pentru agenții economici vor fi excluse.

Noul cod mai prevede stabilirea garanției financiare pentru refacerea mediului, care va fi necesară încă la etapa de proiectare a lucrărilor, pentru a reduce la minimum efectele negative ale exploatărilor miniere. Garanția financiară va fi restituită agentului economic în măsura în care acesta va executa lucrările de reabilitare a spațiilor asupra cărora s-a intervenit. În cod sunt stipulate și condițiile de folosire a subsolului în alte scopuri decât extragerea substanțelor minerale, cum ar fi utilizarea golurilor miniere, precum și cele de construire pe suprafețele cu zăcăminte și cu alte resurse ale subsolului.

Alte prevederi ale proiectului se referă și la atribuțiile autorităților publice în domeniul gestionării și protecției subsolului; taxele pentru folosire a subsolului; controlul de stat asupra folosirii raționale și protecției subsolului; cooperarea internațională în domeniul folosirii și protecției subsolului etc.

Potrivit autorului inițiativei legislative, Ministerul Mediului, finalitatea urmărită prin aprobarea Codului subsolului este de a avea un nivel cât mai înalt de transparență în activitatea instituțiilor care reprezintă interesele statului în domeniul cercetării, monitorizării și exploatării resurselor minerale în mod sustenabil, coerența între acte normative și simplificarea procedurii de obținere a actelor permisive privind atribuirea în folosință a sectoarelor de subsol.

Proiectul noului Cod al subsolului urmărește armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene, transpunând parțial mai multe directive europene. Documentul urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Поток новостей
Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

В Мире
Китайские ученые обнаружили в дикой кукурузе ген, отвечающий за повышенное содержание белка в зерне и утраченный в процессе одомашнивания культуры. По мнению исследователей, это открытие может способствовать снижению зависимости Китая от импорта кормовых белковых компонентов.
Экспортёрам придётся адаптироваться к новым требованиям Китая

Экспортёрам придётся адаптироваться к новым требованиям Китая

В Мире
С 1 июня Китай начал внедрение новой системы контроля за импортом продуктов питания. Обновлённые санитарные требования, усиленные механизмы отслеживания и изменённые процедуры регистрации иностранных компаний стали частью Указа № 280, который заменил действовавшие с 2021 года нормы.
Мировой спрос на рапсовый шрот растёт рекордно быстро

Мировой спрос на рапсовый шрот растёт рекордно быстро

Цены и Тренды
По данным Oil World, на мировом рынке рапсового шрота фиксируется уверенное возобновление спроса на фоне рекордных объемов переработки масличной. Так, в период октябрь 2025-март 2026 г. мировое потребление рапсового шрота уже увеличилось примерно на 0,9 млн тонн по сравнению с аналогичным периодом предыдущего сезона.
Цены на чай выросли из-за слабого урожая 2026 года

Цены на чай выросли из-за слабого урожая 2026 года

В Мире
На одном из ведущих индийских чайных аукционов зафиксирован резкий рост цен на чай сразу на 21%. Это событие стало неожиданностью для рынка и привлекло внимание трейдеров и аналитиков по всему миру. Рост стоимости произошел на фоне ограниченного предложения качественного чая, что заставило покупателей активно конкурировать…
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Партнерские материалы
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Sectorul producției de legume reprezintă un pilon esențial al economiei agricole a României și joacă un rol important la nivelul Uniunii Europene. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), producția de legume a României a atins aproximativ 2,53 milioane de tone în 2025, marcând o…
Banner 6 - sticky sidebar second