În perioada 23-25 aprilie, Agenția de Investiții, Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă și Asociația Moldova Fruct împreună cu șase companii autohtone promovează potențialul Republicii Moldova ca producător de fructe proaspete la Expoziția Internațională de Fructe și Legume de la Salonic — FRESCON.

Banner 2 - inline

În cadrul deschiderii oficiale a târgului, Standul Republicii Moldova a fost vizitat de către Spyros PAPAGEORGACOPOULOS, Legal Advisor Government Affairs, Former Official of the European Commission și Georgios PALAZIS, LLM Attorney at Law.

Directorul General Adjunct al Agenției de Investiții împreună cu Anastasia Nani, Secretar I al Ambasadei au avut un schimb de opinii cu cei doi oficiali privind perspectivele cooperării bilaterale în domeniul agroalimentar, în particular a prezentării companiilor exportatoare către dl. Ioannis Masoutis, Directorul general al companiei “Diamantis Masoutis” S.A., precum și valorificarea experienței avansate a Greciei în materie de păstrare și prelucrare a fructelor și legumelor.

Asociația Moldova Fruct, precum și producătorii din Moldova sunt prezenți pentru prima dată cu stand de țară la Expoziția Internațională Freskon în Thessaloniki, Grecia, fiind o oportunitate unică de a promova Republica Moldova pe piața elenă.

Participarea la Expoziția Comercială Internațională pentru Fructe și Legume, Freskon este posibilă datorită suportului Proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, Western NIS Enterprise Fund (WNISEF) și Agenției de Investiții.

„În edițiile precedente ale expoziției am fost prezenți doar ca vizitatori, de data aceasta ne bucurăm să participăm în calitate de expozanți. Datorită investițiilor pe care le-am făcut în anul curent în procurarea unui hydrocooler și liniei de sortare pentru cireșe, suntem pregătiți să facem față cerințelor importatorilor și suntem dispuși să pezentăm oferte pentru orice piață internațională. În cadrul expoziției Freskon am reușit deja să discutăm cu diverși importatori și am văzut interes real din partea Țărilor Baltice, Germania, Italia, Țărilor Nordice”, spune directorul companiei Staragro Group, Mariana Pâslaru.  

Totodată, în cadrul expoziției, participanții au acces unic la platforma „FreshCon Market”, unde producătorii și exportatorii se pot întâlni cu reprezentanții marelor lanțuri de supermarketuri pentru negocierea parteneriatelor comerciale.

„Fiecare implicare în târgurile internaționale le aduce producătorilor și exportatorilor noștri o plus valoare, lărgindu-le orizonturile, dezvoltându-le abilitățile și cunoștințele necesare  pentru a avansa în domeniul inovațiilor, și a-și crește competitivitatea produselor moldovenești la nivel internațional”, menționează Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.

Freskon este unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate fructelor și legumelor din Balcani și Europa de Sud-Est, constituind punctul focal al evoluțiilor din sectorul fructelor și legumelor proaspete, reunind producători, grupuri internaționale de retail, precum și exportatori și transportatori din Europa de Sud-Est.

În ultimii ani, Freskon s-a transformat din eveniment regional în unul internațional, găzduind 210 expozanți din 22 de țări, printre care: Grecia, Italia, Spania, Turcia, Dubai, Cipru, Bulgaria, Egipt, India, Maroc, Israel, Republica Federală Macedonia ș.a.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Поток новостей
Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

Китайская кукуруза обретает белок: открытие, меняющее кормовую отрасль

В Мире
Китайские ученые обнаружили в дикой кукурузе ген, отвечающий за повышенное содержание белка в зерне и утраченный в процессе одомашнивания культуры. По мнению исследователей, это открытие может способствовать снижению зависимости Китая от импорта кормовых белковых компонентов.
Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Выбор редакции
Сектор овощеводства является одной из ключевых отраслей сельского хозяйства Румынии и играет важную роль в масштабах Европейского союза. Согласно данным Национального института статистики Румынии (INS), объём производства овощей в стране в 2025 году достиг примерно **2,53 млн тонн**, что на **20,8% больше**, чем годом ранее.
AIPA одобрила ещё 16 млн леев: во что инвестируют фермеры?

AIPA одобрила ещё 16 млн леев: во что инвестируют фермеры?

В Молдове
К выплате были одобрены заявки на финансовую поддержку на сумму **16,13 млн леев**. Средства выделяются из **Национального фонда развития сельского хозяйства и сельской местности** в рамках механизма **постинвестиционных выплат** (возмещения части затрат после осуществления инвестиций).
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Партнерские материалы
Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Защита овощей: эффективные методы борьбы с тлёй и белокрылкой.

Сектор овощеводства является одной из ключевых отраслей сельского хозяйства Румынии и играет важную роль в масштабах Европейского союза. Согласно данным Национального института статистики Румынии (INS), объём производства овощей в стране в 2025 году достиг примерно **2,53 млн тонн**, что на **20,8% больше**, чем годом ранее.
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Banner 6 - sticky sidebar second