Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă o creștere tot mai accentuată a prețurilor la produsele petroliere. Pentru 20 iunie, benzina va costa cu 8 bani mai mult, iar motorina se va majora cu 12 bani.

Potrivit ANRE, prețul unui litru de benzină va ajunge până la 23,88 de lei, adică cu 8 bani mai mult. Totodată, prețul pentru un litru de motorină se va majora cu 12 bani și va costa 19,59 de lei.

Creștere cotațiilor la produsele petroliere este influențată pe de o parte, de cererea sporită venită de la consumatori în contextul sezonului estival, iar pe de altă parte, de deciziile luate în cadrul celei de-a 35-a reuniuni ministeriale OPEC. Despre aceasta se arată în comunicatul transmis de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Deciziile prevăd prelungirea reducerii voluntară a producției de petrol de către membrii acesteia și în special planul individual al Arabiei Saudite, de a micșora din luna iulie extracția cu 1 milion barili pe zi. Totodată, majorarea prețurilor petrolului pentru cumpărătorii din Asia, Statele Unite și Europa.

Prin urmare, în cadrul ultimei sesiuni, cotația Platts la benzină a ajuns la circa 845 $/tona, iar la motorină la circa 760 $/tona, acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimele două luni.

ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul extrem de transparent și asigură corectitudine maximă atât în perioadele de creștere a cotațiilor, cât și de descreștere a acestora.

 ⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…