Ouăle și motorina, în topul scumpirilor din ultimul an
Prețurile medii de consum din Republica Moldova au scăzut cu 0,1% în luna iulie 2026 față de iunie, însă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut acestea sunt mai mari cu 6,3%. Cele mai mari scumpiri anuale au fost înregistrate la combustibili, transport și unele produse alimentare, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS).
În iulie, prețurile la produsele alimentare s-au redus cu 1,1%, ceea ce a contribuit la scăderea generală a prețurilor. Cele mai importante ieftiniri au fost înregistrate la legume, cu 9%, și la ouă, cu 2,8%. În același timp, uleiul vegetal s-a scumpit cu 0,6%, laptele și produsele lactate – cu 0,4%, iar pâinea și fructele – cu câte 0,2%.
Pe de altă parte, bunurile nealimentare s-au scumpit în medie cu 0,5%. O creștere de 1,4% a fost înregistrată la combustibili și carburanți. Motorina s-a scumpit cu 3,9%, cărbunele – cu 3%, iar benzina – cu 1%.
Și serviciile au înregistrat o creștere de 0,2% în iulie. Tarifele pentru transportul de pasageri au crescut cu 1,1%, inclusiv cele pentru transportul aerian internațional, care s-au majorat cu 4,8%. Serviciile comunal-locative s-au scumpit cu 0,8%.
De la începutul anului, prețurile de consum au crescut cu 4,6%. Cele mai mari majorări au fost consemnate la bunurile nealimentare – 5,8% și produsele alimentare – 5,2%, în timp ce serviciile s-au scumpit cu 2,4%.
Ce s-a scumpit cel mai mult într-un an
În ultimele 12 luni, combustibilii și carburanții au înregistrat o creștere de 18,7%. Motorina s-a scumpit cu 34,7%, benzina cu 24,3%, iar gazele lichefiate cu 15,4%.
La produsele alimentare, cele mai mari creșteri anuale au fost consemnate la ouă – 21,4%, legume – 10%, pâine din făină de grâu – 5,5%, lapte și produse lactate – 5,2% și fructe – 4,7%. Singura categorie alimentară menționată de BNS cu o scădere anuală este zahărul, al cărui preț a coborât cu 1,5%.
În cazul serviciilor, transportul de pasageri s-a scumpit cu 28,7%, tarifele reglementate pentru energia electrică – cu 15,2%, iar serviciile de alimentație publică – cu 10,9%.
În același timp, tarifele pentru energia termică au scăzut cu 17%, iar cele pentru gazele naturale prin rețea – cu 13,9%, comparativ cu iulie 2025.










