Fermierii din Republica Moldova au depus în anul 2023 un număr de peste 16 mii de cereri din diverse raioane. Datele recente furnizate pentru AGROEXPERT de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) arată că producătorii agricoli din Cahul au luat inițiativa, depunând 380 de cereri pentru sprijin financiar.

Cei din raionul Orhei se află la mică distanță, cu fermieri hotărâți să primească sprijin prin 379 de cereri depuse.

Locul trei în topul cererilor îl ocupă fermierii din Briceni, cu un total de 323 de cereri. În Hîncești, 183 de agricultori au solicitat sprijin financiar, această regiune clasând-se pe locul patru în topul adresărilor pentru ajutor.

Chiar dacă într-un număr mai mic, fermierii din Ialoveni au manifestat, de asemenea, nevoie de sprijin financiar, cu 122 de cereri depuse.

În anul 2023, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a recepționat un număr record de cereri cu privire la acordarea sprijinului financiar

„În procesul autorizării plăților, se aplică principiul „Primul venit, primul servit” – pentru plățile directe, plățile complementare sau plățile post-investiție, și în baza actului administrativ de selectare a proiectelor – pentru plățile în avans și plățile investiții pe etape”, comunică funcționarii instituției.

 

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Sandu, despre protestele fermierilor: Nu putem întoarce spatele Ucrainei

Sandu, despre protestele fermierilor: Nu putem întoarce spatele Ucrainei

Moldova
Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să găsească un echilibru între protejarea agricultorilor autohtoni și sprijinirea Ucrainei, în contextul în care fermierii amenință cu proteste masive. Șefa statului spune că tranzitul produselor agricole ucrainene trebuie menținut, dar în așa fel încât sectorul agricol…
Transportul stupilor în pastoral: Ce reguli trebuie respectate

Transportul stupilor în pastoral: Ce reguli trebuie respectate

Moldova
Transportarea stupilor în pastoral necesită pregătirea corespunzătoare a mijlocului de transport, fixarea sigură a încărcăturii și asigurarea condițiilor necesare pentru protejarea familiilor de albine. Apicultorii trebuie să țină cont de greutatea stupilor, temperatură, distanța parcursă și particularitățile traseului.
Advertoriale
Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă, iar cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Anul acesta, pentru prima dată, evenimentului se va desfășura timp de trei zile, iar 40…
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…