Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind modul de alocare a mijloacelor financiare pentru fermierii afectați de seceta și arșița puternică din anul 2025 la culturile de porumb și floarea-soarelui. În acest scop, din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural vor fi alocate 50 de milioane de lei.

Banner 2 - inline

 „Acesta este un sprijin direct fermierilor care au suferit pierderi majore. Dincolo de cifre, acest proiect este despre oameni. În ultimii ani, tot mai mulți tineri și familii au revenit acasă și au investit în agricultură. Din păcate, mulți au început această activitate în ani agricoli extrem de dificili. Acest sprijin este un mesaj clar că statul nu-i lasă singuri în fața crizelor climatice și că munca lor, curajul lor contează”, a menționat Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga. 

De compensații vor putea beneficia fermierii care au înregistrat pierderi la culturile de porumb și/sau floarea-soarelui, cu un grad de afectare de cel puțin 50%, confirmat prin acte de constatare. Sprijinul financiar va fi acordat sub formă de plată directă per hectar, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. 

Cererile pentru acordarea ajutorului financiar vor fi depuse la subdiviziunile teritoriale ale AIPA, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Regulamentului, la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, până la 23 octombrie 2025 au fost înregistrate 792 de acte de constatare, pentru o suprafață totală afectată de peste 56 de mii de hectare.

 

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
De ce tranzitul ucrainean are nevoie de un plan de rezervă

De ce tranzitul ucrainean are nevoie de un plan de rezervă

Moldova
Tranzitul mărfurilor ucrainene prin Republica Moldova poate aduce beneficii economice, însă funcționarea coridorului depinde de existența unui plan de continuitate pentru CFM, cu rute alternative, capacități clar stabilite și reguli pentru rerutarea trenurilor. Expertul în agro-market Iurie Rija atrage atenția că un avantaj de 5–10…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă, iar cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Anul acesta, pentru prima dată, evenimentului se va desfășura timp de trei zile, iar 40…
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…