Programul de Dezvoltare a Horticulturii 2021-2025 a fost aprobat de Guvernul R. Moldova în ședința din 18 noiembrie, curent.

Programul are scopul de a contribui la sporirea competitivității și rezilienței sectorului horticol prin creșterea valorii producției și aprofundarea integrării lanțului valoric pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a mediului rural.

„Agricultura Republicii Moldova continuă tradiţional să fie sectorul de bază al economiei naţionale.

Horticultura, tradiţional este una din direcţiile prioritare ale agriculturii din Republica Moldova, menită de a furniza produse cu valoare adăugată și cu pondere considerabilă în export”, a menționat, în cadrul ședinței Guvernului, Ion Perju, ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Implementarea prezentului Program până în anul 2025 prevede realizarea următoarelor obiective generale:

  • acces îmbunătățit la piețe;
  • dezvoltarea accelerată prin investiții și inovare;
  • forță de muncă competitivă;
  • mediu de afaceri competitiv.

Președintele Asociației Moldova Fruct, Vitalie Gorincioi declară că documentul este de o importanță majoră pentru sector. „La elaborarea acestui document a lucrat o echipă întreagă de experți. S-a pornit de la piață nu de la producere – o abordare corectă, de altfel. A fost studiată experiența țărilor dezvoltate și incluși indicatori concreți care arată planurile noastre exacte pentru următorii ani. Acum avem un document oficial cu care putem merge la bănci, la investitori sau parteneri de dezvoltare”, spune Gorincioi.

Programul de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2021-2025 este documentul de politici cu privire la eforturile și intervenţiile Guvernului în sectorul horticol, direcţionate spre dezvoltarea sustenabilă a acestuia.

Rolul statului în dezvoltarea domeniului horticol constă în:

–             perfecționarea cadrului legal și instituțional orientat spre inovare și competitivitatea sectorului;

–             facilitarea penetrării piețelor noi de perspectivă, prin semnarea de acorduri comerciale noi cu state și organizații din domeniul comerțului internațional;

–             facilitatea apariției unor ecosisteme dinamice de colaborare reciproc avantajoasă între producătorii agricoli, furnizorii de inputuri, companii de transport/logistică, comercianți profesioniști și alți actori interesați;

–             susținerea creării Oficiului horticol după modelul celor mai bune practici. Oficiul trebuie să-și asume inclusiv rolul de multiplicare a modelelor fezabile pe orizontală în cadrul sectorului;

–             ajustarea politicilor de subvenții și intervenție, pentru a sprijini companiile competitive de perspectivă și pentru reziliență la șoc;

–             susținerea creării fondului de dezvoltare a horticulturii (gestionat de Oficiul Horticulturii), finanțat din bani publici din bugetul de stat și prin contribuții directe ale producătorilor agricoli, inclusiv pentru a susține interesat domeniul de cercetare-dezvoltare;

– fortificarea stării de sănătate a populației prin promovarea produselor sănătoase.

Pentru implementarea Programului de Dezvoltare a Horticulturii pentru anii 2021-2025 sunt necesare circa 11 223 mil. lei, 69,2% din care vor fi asigurate de antreprenori (capitalizarea profitului și atragerea împrumuturilor din liniile de creditare internaționale) și 30,8% vor fi finanțate din contul resurselor prevăzute pentru Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, în limita alocațiilor aprobate în bugetul de stat pentru anul respectiv precum și în conformitate cu prevederile legislației în vigoare în domeniul subvenționării producătorilor agricoli.

Planul de Dezvoltare a Horticulturii 2021-2025 a fost elaborat cu suportul proiectului USAID Agricultura Performanta în Moldova.

 

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…
Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Necesitatea executării lucrărilor agricole într-un timp tot mai scurt, cu un consum controlat de resurse și cu pierderi minime de umiditate, determină fermierii să acorde o atenție mai mare capacității și preciziei utilajelor. La TehAgroFest 2026, Väderstad aduce în atenția agricultorilor patru utilaje destinate unor etape…
Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova este o platformă națională dedicată dezvoltării și viitorului regiunilor rurale, vieții durabile, turismului și inovației agricole. Este o întâlnire dintre pământ, oameni și idei, în care soluțiile încolțesc ca semințele – de la bioenergie la reciclare, de la design sustenabil la inovație gastronomică.…