Moldovenii cheltuie pentru produse alimentare, pe care le aruncă la gunoi, mai mult decât pentru sănătate, odihnă și educație. În Republica Moldova, în 2023, risipa și pierderile de alimente au fost de 19,2 miliarde de lei, dintre care circa 12 miliarde de lei – doar risipa de alimente. Despre aceasta a precizat în analiza sa expertul în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

„Suntem niște risipitori, nu cei mai răi din Europa, dar foarte mari având în vedere nivelul de dezvoltare al țării noastre”, declară Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, moldovenii aruncă anual la gunoi alimente care ar fi suficiente pentru a hrăni un milion de săraci din țară. Alimentele pe care le aruncă oamenii din țările dezvoltate sunt mult mai multe decât toate alimentele care se produc în Africa.

„Dacă am fi mai raționali, toate produse alimentare culese, procesate, ajunse pe rafturile magazinelor și ulterior procurate, care anual sunt aruncate de către oamenii din țările dezvoltate, ar ajunge să fie hrăniți oamenii săraci de peste tot”, a spus expertul.

Veaceslav Ioniță susține că deși în ultimii trei ani moldovenii au cunoscut cea mai mare creștere a prețurilor la produsele alimentare din ultimi 20 de ani, ei continuă să risipească produsele alimentare. Între 2001-2005, prețurile produselor alimentare au crescut cu 60,9%. Între 2006 și 2010 – prețurile alimentelor au crescut cu 38,6%. Între 2011-2015 – cu 46,3%. Între 2016-2020 – cu 31,6%. În ultimii trei ani: 2021/2022/2023 au crescut cu 62%.

„În ultimii trei ani, Republica Moldova a avut cea mai mare inflație din ultimii 20 de ani. Ceea ce trebuie să ne pună pe gânduri este faptul că se majorează prețurile la produsele alimentare, dar noi continuăm să aruncăm foarte mult”, a specificat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, cu cât o țară este mai săracă, cu atât ponderea cheltuielilor pentru produsele alimentare în bugetul familiei este mai mare. Se consideră că dacă se cheltuie mai puțin de 20% din bugetul unei familii pentru produse alimentare reprezinți clasa medie a societății. În Uniunea Europeană (UE), în mediu, pentru produsele alimentare se cheltuie 14,3% din bugetul unei familii.

Republica Moldova și Ucraina, țări candidate la UE, cheltuie 42%, cel mai mult din toate țările UE și țările candidate.

„Produsele alimentare reprezintă și în țările dezvoltate o problemă, dar la noi este mai mare. Aproape jumătate din banii câștigați de către moldoveni, 42%, merg pentru produse alimentare. Este trist când aflăm câte din produsele alimentare, pentru care s-au dat sume enorme de bani, se aruncă la gunoi”, susține economistul.

Expertul afirmă că moldovenii, în mediu, anual, aruncă de acasă la gunoi, din ceea ce au procurat, 76 kg de mâncare de persoană. Din ceea ce se aruncă, 40% din risipă este făcută de către consumatori; 25% – sectorul de producție; 20% – sectorul procesării; și 15% – sectorul comercial.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, 5,2% din cheltuielile lunare ale moldovenilor merg pentru alimente care ajung la gunoi.

„În Republica Moldova, risipa și pierderile de alimente, în 2023, au fost de 19,2 miliarde de lei, cu 1,4 miliarde de lei mai mult decât în 2022. Din cele 19,2 miliarde de lei: 12 miliarde de lei a fost risipă de alimente, restul au fost pierderi de alimente. În 2023, din cele 19,2 miliarde de lei, 6,6 miliarde de lei au constituit produsele aruncate de către populație. Cu 500 de milioane de lei mai mult față de 2022. Suntem niște risipitori, nu cei mai răi din Europa, dar foarte mari”, a a menționat Veaceslav Ioniță.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…