Fermierii polonezi au blocat traficul camioanelor la șase din cele nouă puncte de control și, pentru prima dată, protestatarii împiedică și transportul pasagerilor cu autobuzul și cu trenul.

Banner 2 - inline

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că acest protest este „batjocoritor” și are, de fapt, motivații politice, scrie digi24.

„Va exista o blocare totală a întregului trafic la punctele de trecere a frontierei”, a spus purtătorul de cuvânt al sindicatului fermierilor Solidaritatea, Adrian Wawrzyniak.

Wawrzyniak a spus că ajutorul militar va putea trece, dar că tot traficul de pasageri va fi blocat, nu numai camioanele. El a spus că vor fi organizate de asemenea blocaje în porturi și pe autostrăzi.

În perioada noiembrie-ianuarie, granița a fost blocată de companiile de transport poloneze, care au cerut introducerea unei cote privind numărul de camioane din Ucraina care intră în UE. Principala lor plângere a fost că transportul ucrainean de marfă este mai ieftin decât cel european și că firmele europene angajează acum ucraineni pentru a transporta mărfuri în UE, și nu doar din Ucraina în UE și înapoi.

Pe 9 februarie, fermierii polonezi au blocat granița. Ei cer să nu se introducă noi inițiative UE de mediu (așa-numitul program Green Deal, care include și reforme fundamentale ale producției agricole), vor restricții la importul de produse agricole mai ieftine din Ucraina și adoptarea de măsuri de sprijinire a creșterii animalelor din Polonia.

La câteva zile după începerea blocadei, protestatarii au aruncat cerealele ucrainene din mai multe camioane. Acest lucru a dus la o reacție dură a Ucrainei, pentru care exporturile de cereale sunt una dintre puținele surse profitabile ale economiei distruse de război.

Preşedintele ucrainean a făcut apel la găsirea unei soluţii „raţionale”, sugerând că ar trebui să existe o implicare mai amplă, europeană.

„Ceea ce se întâmplă la graniţa noastră vestică – graniţa cu Polonia – nu poate fi considerat normal sau obişnuit. Avem nevoie de o judecată simplă şi clară. Doar 5 % din exporturile noastre agricole trec pe la frontiera poloneză. Aşadar, situaţia nu se referă cu adevărat la cereale, ci mai degrabă la politică. Iar în apropiere de Kupiansk, nu departe de graniţa cu Rusia, unde artileria inamică trage în mod constant, ştirile de la graniţa cu Polonia par batjocoritoare. Avem nevoie de decizii comune, decizii raţionale, pentru a ieşi din această situaţie. Deciziile sunt ale noastre şi ale polonezilor, în primul rând, şi ale tuturor celor din Europa cărora le pasă de soarta Europei”, a spus Zelenski.

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Advertoriale
Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Sectorul producției de legume reprezintă un pilon esențial al economiei agricole a României și joacă un rol important la nivelul Uniunii Europene. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), producția de legume a României a atins aproximativ 2,53 milioane de tone în 2025, marcând o…
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии  оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Banner 6 - sticky sidebar second