Încălcări ale legislației de mediu în valoare totală de 15 400 de lei au fost constatate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului Rezina în urma mai multor razii de control desfășurate pentru prevenirea și combaterea faptelor cu impact asupra mediului înconjurător.

Acțiunile de control au vizat verificarea utilizării raționale a resurselor de apă de suprafață, prevenirea folosirii acestora fără deținerea Autorizației de Mediu pentru folosință specială a apei, precum și identificarea cazurilor de barare neautorizată a cursurilor de apă.

În urma verificărilor efectuate, inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului Rezina au depistat două cazuri de barare ilegală a cursului unui râuleț în localitatea Piscărești și două cazuri de utilizare neautorizată a resurselor de apă în localitatea Cinișeuți.

Totodată, în cadrul acelorași controale au fost constatate un caz de încălcare a regulilor de gestionare a deșeurilor și un caz de nerespectare a modului stabilit de ardere a acestora.

Pentru încălcările stabilite au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție, iar persoanelor responsabile le-au fost aplicate amenzi în valoare totală de 15 400 de lei.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului Rezina reamintește că utilizarea resurselor de apă fără autorizațiile prevăzute de legislație, modificarea neautorizată a cursurilor de apă, precum și gestionarea necorespunzătoare și arderea deșeurilor reprezintă încălcări care afectează mediul înconjurător și sunt sancționate conform legislației în vigoare.

Acțiunile de monitorizare și control vor continua pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot provoca prejudicii mediului.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Necesitatea executării lucrărilor agricole într-un timp tot mai scurt, cu un consum controlat de resurse și cu pierderi minime de umiditate, determină fermierii să acorde o atenție mai mare capacității și preciziei utilajelor. La TehAgroFest 2026, Väderstad aduce în atenția agricultorilor patru utilaje destinate unor etape…
Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova este o platformă națională dedicată dezvoltării și viitorului regiunilor rurale, vieții durabile, turismului și inovației agricole. Este o întâlnire dintre pământ, oameni și idei, în care soluțiile încolțesc ca semințele – de la bioenergie la reciclare, de la design sustenabil la inovație gastronomică.…