Parlamentul a votat instituirea unui moratoriu asupra urmăririi silite a bunurilor și obligațiilor fiscale ale fermierilor afectați de calamitățile naturale în perioada 2024–2025.

Moratoriul va fi aplicat pentru o perioadă de 12 luni și va viza fermierii micro și mici, fidejusorii și membrii gospodăriilor țărănești, precum și alte persoane care răspund solidar pentru obligațiile fermierului debitor. Pe durata moratoriului, vor fi suspendate măsurile de executare silită asupra bunurilor fermierilor, urmărirea datoriilor provenite din taxe și impozite, precum și calcularea dobânzilor și penalităților. De asemenea, fermierii vor putea utiliza bunurile agricole sechestrate în procesul de producție, iar producția obținută va putea fi valorificată pentru achitarea datoriilor față de creditori.

Pentru a beneficia de aceste prevederi, fermierii trebuie să întrunească cumulativ o serie de condiții. Aceștia trebuie să fie încadrați în categoria fermierilor micro sau mici, să nu se afle în procedură de faliment sau lichidare și să nu fie incluși în lista de interdicție a subiecților subvenționării a Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură. De asemenea, fermierii trebuie să dețină sau să gestioneze terenuri agricole cu o suprafață totală de cel mult 1800 de hectare.

Beneficiari ai moratoriului vor fi și fermierii ale căror culturi agricole au suferit pierderi de cel puțin 40% din cauza situațiilor excepționale cu caracter natural în perioada 2024–2025, pierderi constatate printr-un act oficial. Totodată, datoriile restante trebuie să rezulte din contracte de credit, împrumut, leasing, vânzare-cumpărare, furnizare de inputuri sau prestări de servicii destinate activităților agricole, inclusiv investiții în exploatațiile agricole, încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii.

Pe durata moratoriului, fermierii debitori vor avea și anumite obligații. Aceștia vor trebui să mențină bunurile agricole în stare funcțională, să nu le înstrăineze, să nu le folosească drept garanții și să permită verificarea acestora de către executorul judecătoresc, informând autoritățile competente despre orice incident care ar putea afecta integritatea sau valoarea bunurilor.

Potrivit autorilor – deputații Alexandr Trubca, Iurie Levinschi, Serghei Ivanov și Valeriu Robu – aceste prevederi vor oferi fermierilor posibilitatea să-și continue activitatea și să genereze venituri necesare achitării datoriilor, fără a fi supuși presiunii executărilor silite. În lipsa unor măsuri urgente, aceștia riscă falimentul și pierderea exploatațiilor agricole, ceea ce ar genera consecințe sociale și economice majore pentru mediul rural.

Documentul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…