Cea mai simplă metodă de dezinfecție termică este solarizarea, care se bazează pe obținerea naturală a unei temperaturi foarte ridicate la nivelul substratului în perioada cea mai caldă a anului (iulie-august), între două cicluri de cultură.

După îndepărtarea resturilor vegetale, solul se udă și se acoperă cu folie transparentă care atrage cel mai mult radiația solară, fixându-se la margini prin îngroparea în sol sau cu ajutorul unor saci cu pământ. Se obține în acest fel o temperatură de 60 °C la adâncimea de 0-15 cm pe întreaga suprafață tratată, temperatură la care microorganismele patogene au de suferit. Durata de acoperire este de 4-6 săptămâni. După acest interval se ridică folia, se lasă solul liber alte 10-15 zile, după care se afânează pentru a fi și aerisit substratul.

O altă tehnică, mai dificil de utilizat de micii legumicultori, este folosirea aburului supraîncălzit la 130-140°C; acesta asigură o temperatură la sol, pe o adâncime de 30 cm, de 60-80°C, cel puțin în primele 5-6 ore la tratamentul termic. Lucrarea constă în acoperirea terenului, după eliberarea de resturi vegetale, cu o prelată, fixată la capete cu săculeți umpluți cu pământ sau nisip, sub care sunt introduse furtunurile racordate la dispozitivul de producerea a aburilor. Substratul se menține apoi în repaus 2 săptămâni, după care se îndepărtează folia și se aerisește prin afânare și mărunțire.

Dezinfecția solului ajută, ca măsură preventivă, pentru o serie de boli (Fusarium spp., Verticilium spp, Pythium spp, Rhizoctonia spp) și dăunători (nematozi, viermi sârmă, musca cepei, buha), precum și buruienile (Amaranthus spp., Solanum spp., Malva spp., Galium aparine, Matricaria spp., Senecio spp., Sorghum halepense, Stellaria spp., Taraxacum officinale).

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…
Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Necesitatea executării lucrărilor agricole într-un timp tot mai scurt, cu un consum controlat de resurse și cu pierderi minime de umiditate, determină fermierii să acorde o atenție mai mare capacității și preciziei utilajelor. La TehAgroFest 2026, Väderstad aduce în atenția agricultorilor patru utilaje destinate unor etape…