Asociația Exportatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale” a înaintat două solicitări oficiale către Î.S. „Calea Ferată din Moldova” (CFM), în care exprimă îngrijorarea sectorului agricol față de modificarea politicii tarifare pentru transportul feroviar de mărfuri, aplicată din 1 octombrie 2025. Potrivit asociației, majorarea medie de 7% a coeficienților tarifari, alături de eliminarea reducerilor pentru volumele mai mari de 4 000 de tone din nordul țării, riscă să reducă competitivitatea transportului pe calea ferată și să împingă volumele agricole către transportul rutier.

Banner 2 - inline

Prima solicitare: comercianții avertizează că noile tarife pot accelera migrarea spre transportul rutier

În demersul din 5 septembrie, „Agrocereale” a prezentat o analiză detaliată a impactului creșterii tarifelor — în medie cu 7% — și a eliminării reducerilor pentru volumele mai mari de 4 000 de tone din nordul țării. Potrivit asociației, aceste modificări:

  • fac rutele feroviare necompetitive în raport cu transportul rutier;

  • afectează direct atât traderii, cât și fermierii, prin scăderea prețului de achiziție la poarta fermei;

  • pot genera pierderi pentru partenerii care au contracte deja semnate la preț fix;

  • riscă să ducă la o migrare și mai mare a volumelor către transportul auto, în contextul în care logistica rutieră a devenit mai ieftină, mai rapidă și mai flexibilă.

Asociația a subliniat că, în ultimii cinci ani, volumul produselor agricole transportate pe calea ferată a scăzut de aproape cinci ori, în timp ce transportul rutier continuă să crească. În opinia Asociației, introducerea bruscă a tarifelor schimbate, fără consultarea pieței, creează riscuri suplimentare pentru întregul lanț logistic de export.

„Nu ne plângem și nu punem condiții. Dorim să colaborăm și să găsim soluții împreună. Este important să fim auziți”, a menționat directorul executiv Iurie Rija în adresarea către CFM.

A doua solicitare: asociația cere date oficiale despre volumele transportate și o analiză economică riguroasă

În demersul din 5 decembrie, „Agrocereale” solicită din nou un răspuns oficial și cere informații privind:

  • volumele transportate pe calea ferată în perioada septembrie–noiembrie 2025;

  • numărul cererilor și volumele confirmate pentru decembrie.

Asociația menționează că aceste date sunt publice, însă confirmarea lor de către CFM este esențială pentru analiza nivelului real de utilizare a infrastructurii feroviare.

Totodată, „Agrocereale” avertizează că strategia CFM nu ar trebui să se limiteze la acoperirea costurilor prin scumpiri, ci ar trebui să urmărească atragerea de noi volume în sistem. Potrivit calculelor asociației, Republica Moldova exportă anual aproximativ 3,2 milioane de tone de cereale și oleaginoase, dintre care doar 14% ajung pe calea ferată.

Asociația mai solicită clarificări privind includerea amortizării materialului rulant în actualul tarif, având în vedere că parcul de vagoane este complet uzat.

Asociația: „Tăcerea și deciziile unilaterale nu duc la creșterea volumelor transportate”

În ambele demersuri, „Agrocereale” subliniază că istoria relației dintre sectorul agricol și CFM arată repetate cicluri de migrare a volumelor, determinate de creșterea tarifelor sau de condiții necompetitive.

„Doar dialogul comun și deciziile coordonate pot asigura o creștere durabilă”, afirmă reprezentanții.

De asemenea, organizația se declară disponibilă să contribuie cu expertiză economică și să participe la grupuri de lucru menite să dezvolte o politică tarifară competitivă și stabilă.

Calea Ferată din Moldova nu a oferit niciun răspuns oficial la cele două solicitări ale asociației — situație pe care „Agrocereale” o consideră îngrijorătoare, în contextul unui an agricol dificil și al unei piețe logistice aflate în continuă schimbare.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
De ce tranzitul ucrainean are nevoie de un plan de rezervă

De ce tranzitul ucrainean are nevoie de un plan de rezervă

Moldova
Tranzitul mărfurilor ucrainene prin Republica Moldova poate aduce beneficii economice, însă funcționarea coridorului depinde de existența unui plan de continuitate pentru CFM, cu rute alternative, capacități clar stabilite și reguli pentru rerutarea trenurilor. Expertul în agro-market Iurie Rija atrage atenția că un avantaj de 5–10…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă, iar cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Anul acesta, pentru prima dată, evenimentului se va desfășura timp de trei zile, iar 40…
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…