Agricultorii, reprezentanții băncilor comerciale și a Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) au discutat despre obstacolele în accesarea Creditului Agricol de Urgență. Ședința a avut loc la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

Banner 2 - inline

Ședința, care a durat aproape trei ore, s-a încheiat fără a oferi soluții concrete pentru a îmbunătăți situația. Agricultorii prezenți la discuții s-au arătat nemulțumiți de lipsa progresului în ceea ce privește facilitarea accesului la Creditul Agricol de Urgență. 

„Am pierdut încă o zi la această ședință. Ni s-a promis că o să ajute agricultorii, dar în realitate nu s-a soldat cu nicio acțiune concretă din partea autorităților. Nu avem rezultate nici despre Creditul Agricol de Urgență. Am discutat trei ore și nu am ajuns la nicio soluție. Am obosit de aceste ședințe și o să încercăm să rezistăm. Poate cândva va ajunge și motorina din România”, susține agricultorul Sergiu Stefanco.

De cealaltă parte, MAIA a precizat că în urma discuțiilor s-a convenit că, pentru o înțelegere completă a contextului și a găsi soluții adecvate pentru fiecare problemă în parte este necesară continuarea dialogului între toate părțile implicate.

„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare este angajat să lucreze în strânsă colaborare cu toate părțile pentru a asigura că Creditul Agricol de Urgență își atinge obiectivul de a oferi un suport agricultorilor”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Precizăm că, în intervalul 1-19 martie, la ODA au fost recepționate 84 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență, un instrument financiar conceput pentru agricultorii micro și mici care cresc cereale. Dintre acestea, 47 au fost aprobate.

Recomandăm și: Fermierii, îngrijorați că nu pot accesa Creditul de Urgență. Răspunsul MAIA

Amintim că, în timp ce agricultorii din sud continuau să protesteze, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat că în Republica Moldova va fi creat un Consiliu alcătuit din fermieri din diferite regiuni și domenii ale agriculturii.

Află și: MAIA promite că va rezolva problemele fermierilor. Ce soluții propune

Fermierii care protestează pe mai multe drumuri naționale și în zona Vămii Leușeni au discutat cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, pe 23 februarie.

Citește și: Bolea, după discuția cu fermierii: Am trecut eficient peste toate propunerile

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Advertoriale
Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Sectorul producției de legume reprezintă un pilon esențial al economiei agricole a României și joacă un rol important la nivelul Uniunii Europene. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), producția de legume a României a atins aproximativ 2,53 milioane de tone în 2025, marcând o…
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии  оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Banner 6 - sticky sidebar second