Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a oferit clarificări privind procedura de înhumare a porcilor la Roșcani, raionul Anenii Noi, în contextul îngrijorărilor exprimate de locuitorii din satele Calfa, Calfa-Nouă și Roșcani.

Potrivit autorităților, terenul ales pentru înhumare este groapa de gunoi locală, caracterizată printr-un strat de sol preponderent lutos, cu o capacitate redusă de permeabilitate, ceea ce limitează infiltrarea și contaminarea apelor subterane. De asemenea, locația nu se află în zona de protecție a râului Bîc.

„Procedura se desfășoară conform normelor sanitar-veterinare naționale și internaționale. Straturile de dezinfectant pe bază de clorură de var aplicate între nivelurile de depunere contribuie la reducerea riscurilor biologice și de mediu. Totodată, gropile de înhumare au o adâncime cuprinsă între 6 și 9 metri”.

Echipele Administrației Naționale „Apele Moldovei”, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au efectuat verificări la fața locului. Pentru protejarea teritoriilor învecinate, limitele gropii de gunoi au fost ridicate în plan, iar perimetrul va fi îngrădit cu un gard de protecție.

Precizăm că, pe 17 martie, la o fermă de porci din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, a fost confirmată prezența virusului PPA. Autoritățile au decis ca cele 65.000 de animale sacrificate să fie înhumate la periferia localității, în apropierea satelor Calfa și Calfa Nouă. Hotărârea a provocat nemulțumirea locuitorilor, care au protestat, solicitând identificarea unui alt amplasament, de teama poluării aerului, contaminării apei subterane și afectării solului.

În replică, reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) susțin că înhumarea se va realiza conform normelor sanitare și că populația nu va fi afectată de mirosuri neplăcute.

„Cadavrele porcilor sunt îngropate la o adâncime de șase metri, unde se așază un strat de paie tratat cu clorură de var. Apoi, animalele sunt depuse în groapă, iar deasupra lor, la aproximativ un metru și jumătate de la suprafață, se adaugă un strat de pământ pentru sigilare. Aceasta este întreaga procedură. Nu există un alt teren care să îndeplinească cerințele necesare, deoarece restul suprafețelor sunt proprietăți private”, a explicat Ion Dascăl, șef adjunct ANSA Cimișlia.

Activitățile de eliminare a unor focare de astfel de dimensiuni sunt complexe, durează, de regulă, până la 2-3 săptămâni și presupun: 

  1. Stabilirea zonelor de protecţie de 3 km şi de supraveghere de 10 km în jurul focarului, cu efectuarea măsurilor sanitar-veterinare corespunzătoare;
  2. Dislocarea și amenajarea posturilor de control la ieșirile principale din ferma de porcine, cu amplasarea barierei de dezinfecție;
  3. Efectuarea dezinfecției și deratizării de necesitate în locurile unde au fost întreținute animalele afectate;
  4. Interzicerea mișcării porcinelor în și din exploatația contaminată. Niciun porc să nu poată intra sau ieşi din exploataţie;
  5. Aplicarea restricțiilor privind circulația transportului și persoanelor, precum și interzicerea comercializării animalelor;
  6. Dezinfectarea caroseriei unităților de transport la ieșirea din fermă;
  7. Distrugerea, conform actelor normative în vigoare, a cadavrelor de porcine și eradicarea focarelor.

ANSA cere responsabilitate maximă din partea proprietarilor de porcine. În cazul semnelor de îmbolnăvire sau a depistării cadavrelor de animale, aceștia trebuie să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale. 

PPA este o problemă regională, sau chiar europeană, și că două săptămâni în urmă aceeași soartă a avut o exploatație de creștere a porcinelor din România, care a fost nevoită să sacrifice cca 25 de mii de animale. Pe parcursul lunii martie pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate nouă focare de Pestă porcină africană (PPA):

– 1 focar de PPA în localitatea Ghidighici, mun. Chișinău;

– 4 focare de PPA în localitățile Chetrosu, Bulboaca, Roșcani, Telița raionul Anenii Noi;

– 2 focare de PPA în satul Copceac, raionul Ceadîr-Lunga;

– 1 focar de PPA la o fermă de porci din raionul Anenii Noi ;

– 1 focar de PPA la o fermă de porci din raionul Criuleni,

În total, de la începutul anului, au fost identificate 31 de focare, dintre care 19 au fost eradicate cu succes. La moment, toate pagubele și consecințelor acestora sunt evaluate de comisiile pentru situații excepționale din fiecare regiune în parte.

Ce este pesta porcină africană?

Pesta porcină africană este a boală virală extrem de contagioasă care afectează doar porcii domestici și mistreții, dar nu este periculoasă pentru oameni! Peste 90% din animalele infectate mor. Nu există un vaccin sau tratament pentru pesta porcină africană. Virusul poate supraviețui timp îndelungat în carnea și organele animalelor infectate.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…
Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Necesitatea executării lucrărilor agricole într-un timp tot mai scurt, cu un consum controlat de resurse și cu pierderi minime de umiditate, determină fermierii să acorde o atenție mai mare capacității și preciziei utilajelor. La TehAgroFest 2026, Väderstad aduce în atenția agricultorilor patru utilaje destinate unor etape…
Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova este o platformă națională dedicată dezvoltării și viitorului regiunilor rurale, vieții durabile, turismului și inovației agricole. Este o întâlnire dintre pământ, oameni și idei, în care soluțiile încolțesc ca semințele – de la bioenergie la reciclare, de la design sustenabil la inovație gastronomică.…