În contextul necesității transpunerii legislației naționale la cerințele Directivelor UE, dar și a Planului Național de Acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2024-2027, Ministerul Finanțelor a inițiat un proces de rescriere a Codului fiscal şi a pornit cu accizele.

Pe 10 martie 2025, în cadrul unei sesiuni, Ministerul Finanțelor și ai Serviciul Fiscal de Stat au prezentat procesul de rescriere a Titlului IV din Codul fiscal, care reglementează accizele și regimul de impozitare a băuturilor alcoolice și produselor din tutungerie, scrie notează mold-street.

Ce promit autorităţile

„Deși acest capitol vizează un număr relativ mic de contribuabili, acesta introduce numeroase noutăți, inclusiv o terminologie actualizată și metode noi de calcul. Proiectul este deja publicat pentru consultare și așteptăm feedback din partea tuturor celor interesați, astfel încât să putem integra recomandările relevante”, a menționat secretara de stat Cristina Ixari.

În acelaşi timp, directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, a spus că este esențial să fie un dialog deschis „pentru a ne asigura că suntem parteneri egali, atât din perspectiva administrației fiscale, cât și din cea a agenților economici care se regăsesc în calitate de subiecți”.

Potrivit şefei Fiscului vor fi organizate și discuții tematice detaliate care vor reliefa provocările ce vin pentru contribuabili, dar și pentru autoritatea care urmează să administreze, astfel încât să fie clarificat orice aspect „care ar putea genera incertitudini în viitor”.

Ministerul Finanţelor mai subliniază că în cadrul acestui proces de rescriere a capitolului dedicat accizelor există necesitatea „de a găsi un echilibru între creșterea veniturilor bugetare și menținerea competitivității economice, analizându-se soluții pentru simplificarea administrării accizelor și sporirea transparenței în procesul de colectare”.

Ce efecte va avea noul document

Conform documentului, printre principalele efecte asupra sectorului privat se enumeră: Simplificarea și Digitalizarea Procedurilor; Creșterea Conformității și Reducerea Evaziunii şi Diminuarea cotei accizei pentru micii producători independenți. 

Autorităţile susţine că noile reglementări prevăzute în proiect de lege impun controale mai stricte asupra circulației produselor accizabile, reducând riscurile de fraudă fiscală și comerț ilicit de mărfuri.

Totodată, agenții economici urmează să intervină prin adaptarea practicilor contabile și să se asigure că noile cerințe pentru trasabilitatea produselor accizabile sunt respectate.

Proiectul de lege prevede noțiunea de regim suspensiv de accize, care reprezintă un regim fiscal aplicat producerii, transformării, deținerii, depozitării sau deplasării de produse accizabile, prin care accizele sunt suspendate, iar acestea devin exigibile în momentul eliberării produsului pentru consum și nu în alte etape intermediare.

Suplimentar, proiectul de lege prevede introducerea unui sistem electronic integrat pentru circulația produselor accizabile între statele membre, fapt ce va contribui la reducerea birocrației și costurile administrative pentru agenți economici.

Astfel, pentru agenții economici din Republica Moldova, care vor exporta sau importa produse accizabile în/din Uniunea Europeană, adaptarea la noile standarde digitale va implica investiții în sisteme IT și instruirea personalului.

Proiectul de lege prevede măsuri de susținere pentru micii producători de bere şi vinuri, prin cote mai reduse a accizelor, ceea ce va oferi posibilități pentru creșterea competitivității acestora.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Fermierii cer de la MIDR reguli mai simple pentru construcțiile agricole

Fermierii cer de la MIDR reguli mai simple pentru construcțiile agricole

Moldova
Producătorii agricoli solicită autorităților să simplifice procedurile pentru construirea unor obiective de infrastructură agricolă și să adapteze cerințele în funcție de dimensiunea și impactul investiției. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și ai Ministerului…
Deficitul hidrologic afectează rezervele lacului Stânca-Costești

Deficitul hidrologic afectează rezervele lacului Stânca-Costești

Moldova
Deficitul hidrologic pune presiune și pe rezervele de apă ale lacului de acumulare Stânca-Costești. În acest context, Republica Moldova și România au intervenit în modul de gestionare a apei din bazinul râului Prut, iar autoritățile urmăresc în primul rând menținerea resurselor necesare pentru populație. Ministrul…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…