Calitate, certificare și cantitate. Sunt cele trei direcții strategice pe care trebuie să știe producătorii moldoveni pentru a putea exporta în Uniunea Europeană.

„Tot mai mulți fermieri încep să înțeleagă că viitorul stă în cooperare și respectarea standardelor. Sistemul Pergola, certificarea GLOBALG.A.P., contractele transparente și disciplina în producție pot transforma o gospodărie locală într-un furnizor competitiv pentru piața europeană”, menționează Oleg Alexandrov, fondator Mialex Agro, care a condus un seminar pentru producătorii de struguri.

Mialex Agro a găzduit recent un schimb de experiență tehnic, organizat de Asociația Moldova Fruct, în plantația sa de 6,7 hectare de struguri cultivați în sistem Pergola, în localitatea Budești.

Cei 25 de participanți au adresat numeroase întrebări despre sistemul Pergola și certificarea GLOBALG.A.P. și au primit răspunsuri clare, astfel încât activitatea din sezonul următor să fie una aliniată la standardele europene de calitate.

„Pentru producători mici, ca noi, un parteneriat cu un exportator care are acces pe piața UE înseamnă siguranță: știm că atunci când vine toamna și avem producția gata, aceasta va fi valorificată. Avem speranțe mari – roada arată bine și ne dorim să ne dezvoltăm afacerea”, spune Daniela Dermengi, reprezentanta GȚ Dermenji Dumitru din Baurci Moldoveni, Cahul.

„Cooperarea între producătorii mici este o abordare nouă în Republica Moldova, dar deja testată și cu potențial dovedit. Unind forțele, resursele și cunoștințele, ne consolidăm capacitatea de export, asigurăm o calitate constantă și întărim poziția strugurilor moldovenești pe piețele internaționale”, adaugă Iurie Fală, director executiv al Asociației Moldova Fruct.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…
Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Necesitatea executării lucrărilor agricole într-un timp tot mai scurt, cu un consum controlat de resurse și cu pierderi minime de umiditate, determină fermierii să acorde o atenție mai mare capacității și preciziei utilajelor. La TehAgroFest 2026, Väderstad aduce în atenția agricultorilor patru utilaje destinate unor etape…