Uniunea Europeană (UE) deschide larg ușile pentru producătorii din Republica Moldova, care se aliniază cerințelor sanitar-veterinare. Pe 8 octombrie primul producător de ouă de consum (categoria A) din țară a fost listat cu dreptul de a-și exporta produsul pe piața UE.

Pe parcursul ultimilor doi ani, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în cadrul controalelor oficiale, au evaluat și au oferit recomandări producătorilor de ouă pentru îmbunătățirea sistemului de creștere și întreținere a găinilor ouătoare. Acestea au stat la baza modernizării unităților de producere și a centrelor de colectare, marcare și ambalare a ouălor.

„Astfel, primul operator care a ținut cont și s-a aliniat la standardele riguroase ale UE, a primit dreptul de a exporta ouă pe piața unică europeană. În rezultat, consumatorii din țara noastră, dar și consumatorii europeni vor avea acces la produse alimentare moldovenești inofensive și calitative”, precizează ANSA.

În acest context, instituția va acorda tot sprijinul necesar pentru a ajuta agenții economici, interesați de piața europeană, și a facilita accederea produselor autohtone de origine animală pe cele mai mari piețe internaționale.

Precizăm că, în luna martie 2023, Republica Moldova a obținut dreptul de a exporta produse avicole în Comunitatea Europeană.

Condițiile privind exportul de ouă și a produselor din ouă destinate consumului uman în UE, pot fi vizualizate aici.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Fermierii cer de la MIDR reguli mai simple pentru construcțiile agricole

Fermierii cer de la MIDR reguli mai simple pentru construcțiile agricole

Moldova
Producătorii agricoli solicită autorităților să simplifice procedurile pentru construirea unor obiective de infrastructură agricolă și să adapteze cerințele în funcție de dimensiunea și impactul investiției. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și ai Ministerului…
Deficitul hidrologic afectează rezervele lacului Stânca-Costești

Deficitul hidrologic afectează rezervele lacului Stânca-Costești

Moldova
Deficitul hidrologic pune presiune și pe rezervele de apă ale lacului de acumulare Stânca-Costești. În acest context, Republica Moldova și România au intervenit în modul de gestionare a apei din bazinul râului Prut, iar autoritățile urmăresc în primul rând menținerea resurselor necesare pentru populație. Ministrul…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…