A fost lansat Acceleratorul pentru Export, un program prin care 250 de companii din Republica Moldova vor beneficia de asistență specializată pentru elaborarea strategiilor de export și pregătirea pentru accesarea piețelor externe competitive. Inițiativa este pusă în aplicare de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în colaborare cu Grupul Băncii Mondiale și cu suportul Guvernului Republicii Moldova.

Programul este destinat întreprinderilor mici și mijlocii care doresc să își dezvolte capacitățile de export și să își extindă prezența pe piețele internaționale.

„Prin Acceleratorul pentru Export, oferim antreprenorilor instrumentele, expertiza și sprijinul necesar pentru a-și adapta produsele și procesele la cerințele piețelor externe, iar în același timp contribuim la consolidarea unui ecosistem național de suport care va genera rezultate sustenabile pe termen lung”, a declarat Vadim Codreanu, directorul ODA.

Programul vizează companiile exportatoare și pe cele cu potențial de dezvoltare prin export. Participarea la program nu implică costuri financiare pentru beneficiari.

„Programul completează inițiativele dezvoltate până acum cu suportul Băncii Mondiale și al ODA. Ne adresăm atât companiilor care exportă deja și vor să se extindă pe alte piețe sau segmente, cât și celor care au ajuns la un anumit nivel de maturitate și sunt pregătite să crească prin export. Companiile nu trebuie să aloce resurse financiare pentru participare, ci timp, deschidere și disponibilitate de colaborare cu echipa de consultanță”, a menționat Aureliu Casian, director executiv al Unității de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității.

Conform ODA, metodologia de implementare a programului este orientată spre nevoile practice ale companiilor și urmărește să ofere răspunsuri la întrebările pe care le au exportatorii în procesul de pregătire pentru piețele externe.

Programul va crește sprijinul pentru internaționalizarea afacerilor și va spori competitivitatea companiilor moldovenești pe piețele externe.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…
Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Necesitatea executării lucrărilor agricole într-un timp tot mai scurt, cu un consum controlat de resurse și cu pierderi minime de umiditate, determină fermierii să acorde o atenție mai mare capacității și preciziei utilajelor. La TehAgroFest 2026, Väderstad aduce în atenția agricultorilor patru utilaje destinate unor etape…
Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova este o platformă națională dedicată dezvoltării și viitorului regiunilor rurale, vieții durabile, turismului și inovației agricole. Este o întâlnire dintre pământ, oameni și idei, în care soluțiile încolțesc ca semințele – de la bioenergie la reciclare, de la design sustenabil la inovație gastronomică.…