SA Floarea Soarelui anunță că va contesta în instanțele naționale, iar după caz și în cele internaționale, decizia Consiliului Concurenței prin care a fost amendată cu peste 123 de milioane de lei pentru practici anticoncurențiale. Într-un comunicat de presă, compania califică decizia ca fiind „ilegală și caracterizată de grave încălcări ale legislației naționale și europene, îndreptată împotriva unuia dintre cei mai mari producători autohtoni”.

Floarea Soarelui și Grupul Trans-Oil consideră decizia Consiliului Concurenței neîntemeiată și bazată pe un proces de investigație viciat, în cadrul căruia Consiliul a îngrădit accesul companiei la o parte substanțială din materialele dosarului. Compania consideră că decizia Consiliului contravine normelor internaționale privind protecția investitorilor străini, prejudiciind reputația și integritatea Grupului Trans-Oil, scrie IPN.

Potrivit companiei, în conformitate cu politica corporativă, vânzările de ulei îmbuteliat de floarea-soarelui pe piața internă a Republicii Moldova sunt realizate cu aplicarea unui adaos comercial minim, la limita rentabilității, în scopul susținerii populației. Prin urmare, pe lângă faptul că decizia de sancționare este vădit neîntemeiată, aceasta este și lipsită de logică, având în vedere aportul companiei la asigurarea siguranței alimentare a cetățenilor în condițiile crizei economice.

Consiliul Concurenței a sancționat întreprinderile „Floarea Soarelui” SA și „Lux Proba Grup” SRL cu amenzi în mărime totală de 192,6 milioane de lei, în urma unei investigații ce a scos la iveală un acord anticoncurențial între cele două companii. Cele două companii au fost găsite vinovate de coordonarea prețurilor pe piață în perioada octombrie 2019-iunie 2022.

Citește și: Două companii producătoare de ulei vegetal, sancționate cu peste 192 mln lei

Investigația, începută în 2022, a arătat că cele două companii își aliniaseră prețurile înainte de a le comunica clienților. „Lux Proba Grup” SRL solicita „Floarea Soarelui” SA să ajusteze prețurile pentru rețelele comerciale, în timp ce producătorul cerea informații despre tarifele distribuitorului pentru a-și sincroniza propriile prețuri.

Coordonarea prețurilor a avut efecte negative nu doar asupra concurenței intra-marcă (pentru produsele „Floarea Soarelui”), ci și asupra concurenței inter-marcă, afectând mărcile proprii ale altor întreprinderi care produceau ulei la fabrica „Floarea Soarelui”.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Speranța-Con avertizează asupra impactului majorării TVA în agricultură

Speranța-Con avertizează asupra impactului majorării TVA în agricultură

Moldova
Asociația Procesatorilor din Industria Alimentară „Speranța-Con” solicită autorităților examinarea posibilității de a menține cota actuală de TVA pentru o serie de produse agricole și alimentare, în contextul proiectului de lege privind simplificarea legislației fiscale și vamale. Într-o adresare transmisă premierului Vasile Tofan, Asociația subliniază importanța identificării…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…