Sergiu Gherciu: Promovarea strugurilor de masă pe piețele externe este esențială
Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gherciu, susține că dezideratul ministerului este să elaboreze politici eficiente pentru a spori potențialul competitiv al sectorului viticol. O declar…
Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gherciu, susține că dezideratul ministerului este să elaboreze politici eficiente pentru a spori potențialul competitiv al sectorului viticol. O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul unui seminar despre situația din sector și perspectivele noului sezon.
Oficialul a reliefat importanța patrimoniului vitivinicol al țării noastre și necesitatea asocierii producătorilor pentru a obține un preț mai bun la inputuri, pentru a crește valoarea adăugată a produselor și a deveni mai competitivi pe plan internațional.
„Activitățile de promovare a strugurilor de masă pe piețele externe rămân esențiale. În atingerea acestui scop este necesară o conlucrare eficientă cu toți subiecții antrenați în acest segment: sectorul privat, asociațiile de profil și comunitatea donatorilor. Provocările din anul 2022 ne-au demonstrat cât de necesar este să fim ingenioși în gestionarea afacerilor și în identificarea alternativelor pentru a accede pe piețe noi de desfacere”, a comunicat Gherciu.
Amintim că, vineri 10 februarie curent, în satul Bardar, raionul Ialoveni, producătorii de struguri de masă s-au întrunit în cadrul unui seminar despre bilanțul anului agricol 2022 și unde au fost demonstrate primele lucrări de taiere în uscat a plantațiilor viticole.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!










