Specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, din cadrul Subdiviziunilor teritoriale din țară, au organizat instruiri cu managerii instituțiilor școlare și preșcolare, persoane responsabile de achiziția produselor alimentare pentru instituțiile de învățământ.

Ședințele de instruire au fost realizate în format online sau offline și s-au axat pe următoarele subiecte:

  • achiziționarea/procurarea produselor și/sau a serviciilor alimentare, în conformitate cu caietul de sarcini;
  • transportarea, recepționarea și păstrarea produselor alimentare;
  • planificarea nemijlocită a alimentației copiilor și elevilor;
  • prepararea și livrarea bucatelor copiilor și elevilor;
  • controlul zilnic al calității materiei prime recepționate și a bucatelor finite, precum și a servirii acestora;
  • respectarea cerințelor sanitare și igienice;
  • cerințele față de calitatea apei potabile, a produselor alimentare, a materiei prime și a bucatelor finite, planul de autocontrol prin încheierea unui contract cu laboratoare specializate;
  • colectarea probelor diurne;
  • activitatea comisiei de triere;
  • implementarea recomandărilor pentru un regim alimentar sănătos și activitate fizică adecvată în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 638/2016.

Întrunirile s-au desfășurat de comun acord cu Direcțiile raionale de educație, la care au participat circa 2.625 de manageri ai instituțiilor de învățământ general, lucrători medicali, contabili şi bucătari șefi, care ulterior vor implementa cunoștințele la planificarea alimentației, achiziționarea, prepararea și livrarea bucatelor pentru copiii care învață în instituțiile școlare sau preșcolare.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor susține că, recomandările din domeniul  alimentar și instrucțiunile privind organizarea alimentației copiilor în instituțiile de învățământ, cu respectarea principiilor procesului de alimentație a acestora, vor asigura un regim alimentar calitativ și sănătos.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Speranța-Con avertizează asupra impactului majorării TVA în agricultură

Speranța-Con avertizează asupra impactului majorării TVA în agricultură

Moldova
Asociația Procesatorilor din Industria Alimentară „Speranța-Con” solicită autorităților examinarea posibilității de a menține cota actuală de TVA pentru o serie de produse agricole și alimentare, în contextul proiectului de lege privind simplificarea legislației fiscale și vamale. Într-o adresare transmisă premierului Vasile Tofan, Asociația subliniază importanța identificării…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…