După o perioadă îndelungată petrecută peste hotare, Viorica Ostafeiciuc și soțul ei au revenit în țară pentru a pune bazele propriei afaceri agricole. Astăzi, SRL Don-Ost administrează o livadă de 10 hectare de cireși și reprezintă un exemplu de reușită.

„Am vrut să facem ceva al nostru, acasă. Cireșul e o cultură cu viitor și cu cerere mare”, povestește Viorica Ostafeiciuc.

Pentru familia Ostafeiciuc, sprijinul oferit de Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) a fost esențial. Prin intermediul Unității Consolidate de Implementare a Programelor IFAD (UCIP IFAD), antreprenoarea a beneficiat de:

  • un prim grant pentru achiziția de utilaje agricole moderne;
  • un al doilea grant pentru instalarea unui sistem de irigare prin picurare (valoarea totală a proiectului depășește 200 de mii de lei, dintre care 70% constituie contribuția IFAD, iar diferența a fost acoperită de beneficiar).

„Sprijinul IFAD a venit exact la momentul potrivit și ne-a ajutat să menținem livada sănătoasă și productivă. Datorită acestor investiții, am putut merge mai departe fără să stagnăm”, spune fermiera.

Experiența acumulată în cadrul vizitelor de studiu organizate de UCIP IFAD a contribuit semnificativ la consolidarea afacerii. Viorica Ostafeiciuc a preluat bune practici din Italia privind managementul plantațiilor și utilizarea tehnologiilor moderne, pe care le-a adaptat ulterior la condițiile locale. Printre noile inițiative implementate se numără instalarea panourilor solare pentru eficientizarea consumului energetic.

Deși anul 2025 a adus provocări, familia își păstrează optimismul și planifică construirea unui frigider propriu pentru depozitarea fructelor. 

„Le recomand tuturor fermierilor, mai ales femeilor, să caute oportunități și să creadă că se poate reuși și acasă”, încurajează Viorica Ostafeiciuc.

Programele IFAD sunt realizate în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Agriculturii și UCIP IFAD.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Väderstad vine la TehAgroFest cu soluții premium și reduceri de sezon

Necesitatea executării lucrărilor agricole într-un timp tot mai scurt, cu un consum controlat de resurse și cu pierderi minime de umiditate, determină fermierii să acorde o atenție mai mare capacității și preciziei utilajelor. La TehAgroFest 2026, Väderstad aduce în atenția agricultorilor patru utilaje destinate unor etape…
Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova – mai mult decât o expoziție

Terra Moldova este o platformă națională dedicată dezvoltării și viitorului regiunilor rurale, vieții durabile, turismului și inovației agricole. Este o întâlnire dintre pământ, oameni și idei, în care soluțiile încolțesc ca semințele – de la bioenergie la reciclare, de la design sustenabil la inovație gastronomică.…