Benzina se scumpește cu 28 de bani, iar motorina cu 20 de bani. Despre aceasta anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Majorarea de mâine cu peste 20 de bani a prețurilor la carburanți comportă un caracter unic și este legată de pauza extinsă în contextul Hramului Chișinăului”, explică ANRE.

Astfel, dacă de obicei, cotațiile Platts la produsele petroliere influențează nesemnificativ la nivel de o zi prețurile stabilite de către ANRE, atunci ziua liberă din data de 14.10.2024 a făcut ca diferența dintre prețul stabilit pentru miercuri 16.10.2024, comparativ cu prețul stabilit începând cu sâmbătă 12.10.2024, să devină una mai pronunțată.

Anume din aceste motive, în anul 2021 a fost pus în aplicare mecanismul de aprobare zilnică a prețurilor la carburanți, astfel încât consumatorii finali să nu fie influențați de nivelul fluctuațiilor pentru perioade mai mari.

Totodată, potrivit specialiștilor din cadrul Agenției, în pofida creșterii care urmează a fi operată pentru ziua de mâine, prețurile actuale rămân încă mult sub nivelul mediu pentru anul curent: de 24,51 lei/litru la benzină și de 21,12 lei/litru la motorină.

Potrivit ANRE, pe 16 octombrie, costul unui litru de benzină va fi de 23,32 lei, cu 28 de bani mai puțin. Totodată, prețul pentru un litru de motorină nu va depăși 19,84 lei, cu 20 de bani mai mult.

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…