Plantarea pomilor fructiferi se poate face și în lunile de vară, dar această variantă este mai rar aleasă de pomicultori astfel că plantările din primăvară sau toamnă sunt întotdeauna de preferat. Dacă totuși din diverse motive nu puteți amâna plantarea, trebuie să țineți de niște reguli stricte care să garanteze succesul plantării.

Majoritatea pepinierelor își canalizează activitatea pe cele două perioade în  care este căutat materialul săditor: toamna și primăvară. Cu toate acestea există și vânzători de pomi care au oferte în ”extrasezon” și pregătesc materialul săditor în diverse vase: găleți, ghiveci sau saci. Costul acestora este mai mare, iar plantarea se face cu un mai mare accent pe udarea acestora, atât înanite dar și după ce i-ați pus în grădină, având în vedere perioadele caniculare pe care le pot traversa. Astfel, dacă pământul din găleata în care se află pomul nu este suficient de umed atunci este necesar să udați din abundență chiar și 3-4 zile înainte ca materialul săditor să ajungă la locul final unde va crește.

Reguli la plantarea pomilor vara

  • Cumpărați doar de la pepiniere sau puncte de vânzare autorizate. Alegeți acei pomi care vă par sănătoși;
  • Udați din abundență atât pomul aflat în colet, cât și după ce l-ați plantat, în primele 4-5 zile mai ales, cu 2 găleți de apă de 10 litri;
  • Urmăriți cu atenție cum se dezvoltă pomul în primele săptămâni iar în lipsa ploilor udați chiar și zilnic;
  • Verificați eticheta/certificatul fito-sanitar a pomului. Acesta nu trebuie să lipsească și trebuie obligatoriu să conțină informații despre specie și soi, de unde provine materialul săditor. Din păcate, astfel de documentații sunt ușor de falsificat, așa că revenim cu primul sfat, acela de a opta pentru un comerciant autorizat sau pe care îl cunoașteți a fi serios;
  • Asigurați-vă că achiziționați soiul pe care îl doriți. Cereți vânzătorului să vă ofere detalii despre perioada de rodire, sensibilitățile soiului sau dacă necesită lucrări speciale. Astfel, veți ști din timp ce aveți de făcut pentru a avea fructe gustoase și sănătoase;
  • În cazul pomilor plantați în găleți, pământul trebuie să fie bogat, iar alimentarea cu substanțe nutritive trebuie asigurată prin îngrășământul potrivit.

Cum se face plantarea pomilor în lunile de vară

  • Săpați groapa cu cel puțin o lună înainte de a planta pomul. Cu cât sunt săpate mai devreme, cu atât gropile se sterilizează;
  • Faceți o groapă ”generoasă” pentru dezvoltarea pomului. Pentru a se prinde bine pomul și a avea loc să își dezvolte rădăcinile cum trebuie, aveți nevoie ca gropile să fie mari. Mărimea gropilor este variabilă în funcţie de gradul de mobilizare al terenului, adică până la 60x60x40cm. Când se sapă groapa, pământul de la suprafață se pune într-o parte a gropii, iar cel de la fund în cealaltă;
  • Nu fasonați rădăcinile. Dacă în cazul plantărilor de primăvară sau toamnă fasonarea rădăcinilor este esențială, în cazul pomilor de vară acest lucru nu este necesar deoarece aceastea sunt în mare parte deja în pământul din colet. Se îndepărtează sau se secționează doar acele părți care au fost rănite din greșeală la manipulare sau au crescut intercalat în colet;
  • Udați din abundență. În copcă se toarnă 1-2 găleți de apă care va drena granulele de pământ între rădăcinile pomului și va elibera aerul prevenind apariția mucegaiului. După ce apa a pătruns în sol, se trage tot pământul în jurul pomului sub formă de mușuroi spre a proteja pomul de îngheț;
  • Calculați bine distanțele de plantare. Distanțele de plantare sunt de 3,5 – 4,5 m minim între rânduri și între pomi pe rând pentru a asigura spațiul de lumină necesar. Pentru nuci sunt necesari 8 m, de exemplu, distanțe de plantare. Nu se recomandă plantarea în văi înguste, cu curenți de aer puternici, în zone cu înghețuri târzii de primăvară frecvente. De asemenea se recomandă folosirea a cel puțin 2-3 soiuri din aceeași specie pentru o mai bună polenizare chiar dacă s-au creat soiuri autocompatibile;
  • În toamnă verificați neapărat pomii pe care i-ați plantat, iar dacă aceștia sunt uscați, înlocuiți golurile la plantările din toamnă sau cel târziu la cele din primăvara următoare;

Avantaje și dezavantaje la plantările de vară

Avantaje

  • Pomi cumpărați în găleată sunt de regulă de 3-4 ani, astfel că intră mai repede pe rod;
  • Evitați înghețurile care pot apărea toamna sau primăvara;
  • De regulă vin cu coroana deja formată astfel că nu mai pierdeți timpul cu această lucrare;

Dezavantaje

  • Prețul este mult mai mare decât pentru un pom de 1 an;
  • Din cauza căldurilor plantarea poate eșua;
  • Se consumă un volum mai mare de apă pentru udare.
Banner 3 - sidebar
Поток новостей
Зерно дорожает: сколько стоят фьючерсы на пшеницу и кукурузу на Euronext

Зерно дорожает: сколько стоят фьючерсы на пшеницу и кукурузу на Euronext

Цены и Тренды
Цены на зерновые в Европе резко выросли в среду и продолжили расти в четверг. В связи с возобновлением атак на портовые сооружения сохраняется высокая неопределенность в отношении экспортной активности из России и Украины; экспорт является важнейшим фактором как для обеих стран, так и для мировых…
Фермеры обращаются к Министерству сельского хозяйства и развития сельских районов с просьбой упростить правила строительства сельскохозяйственных объектов

Фермеры обращаются к Министерству сельского хозяйства и развития сельских районов с просьбой упростить правила строительства сельскохозяйственных объектов

В Молдове
Сельскохозяйственные производители обращаются к властям с просьбой упростить процедуры строительства объектов сельскохозяйственной инфраструктуры и адаптировать требования с учетом масштаба и воздействия инвестиционного проекта. Данный вопрос обсуждался в ходе рабочей встречи с представителями Министерства экономического развития и цифровизации, а также Министерства инфраструктуры и регионального развития.
Гидрологический дефицит негативно сказывается на запасах озера Станка-Костешти

Гидрологический дефицит негативно сказывается на запасах озера Станка-Костешти

В Молдове
Гидрологический дефицит оказывает давление и на запасы воды в водохранилище Станка-Костешти. В связи с этим Республика Молдова и Румыния приняли меры по регулированию водопользования в бассейне реки Прут, при этом власти ставят своей первоочередной задачей обеспечение населения необходимыми ресурсами. Министр окружающей среды Георге Хайдер посетил…
Banner 5 - sticky sidebar first
Партнерские материалы
Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Международное признание за высокие результаты команды «Südzucker Moldova»

Немецкая группа Südzucker AG, крупнейший производитель сахара в Европе, вручила команде Südzucker Moldova Сертификат признания достижений, в знак признания вклада компании в развитие сахарной промышленности Республики Молдова, а также результатов, достигнутых в условиях беспрецедентных экономических, климатических и нормативных вызовов. Награда была вручена д-ром Майком Эберле,…
Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Agromotor Premium: 5 лет сотрудничества с компанией KRONE на рынке Республики Молдова

Эффективная подготовка кормов во все большей степени зависит от техники, способной сократить количество проходов по полю, расход топлива и время работы без ущерба для качества растительной массы. На выставке TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила решения KRONE для кошения, формирования бороздок, прессования и мульчирования, продемонстрировав…
Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Agromotor Premium на TehAgroFest 2026: масштабная линейка KRONE для быстрой и эффективной заготовки кормов

Современная заготовка кормов требует от хозяйств не только высокой производительности, но и точного подбора техники, сокращения количества проходов по полю, экономии топлива, времени и трудовых ресурсов. На TehAgroFest 2026 компания Agromotor Premium представила комплексные решения KRONE для скашивания, формирования валков, прессования и упаковки растительной массы.…