La data de 5 iunie marcă Ziua Mondială a Mediului. Cu acest prilej, Ministerul Mediului a pregătit un program amplu, pe durata întregii săptămâni, de pe 5 până pe 10 iunie, care a fost denumită simbolic „Săptămâna Verde”.

Banner 2 - inline

Sloganul din acest an, sub care se vor desfășura activitățile preconizate, este „Mai puțin plastic, mai multă biodiversitate”. 

Ziua Mondială a Mediului a fost instituită de Adunarea Generală a ONU în anul 1972, fiind marcată anual în întreaga lume la data de 5 iunie. Sloganul manifestărilor din acest an este „Mai puțin plastic, mai multă biodiversitate”. Scopul manifestărilor este de a analiza principalele provocări de mediu și de a identifica unele soluții.

Natura reprezintă patrimoniul pe care trebuie să-l valorificăm rațional pentru ziua de astăzi și să-l păstrăm și transmitem într-o stare cât mai bună generațiilor viitoare. Or, fără un mediu curat și sănătos, viitorul omenirii este în pericol. De aceea, provocările de mediu reprezintă o problemă de securitate națională, pentru rezolvarea căreia este necesar să-și conjuge eforturile autoritățile publice, comunitatea academică, comunitatea de afaceri, sectorul asociativ.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Sectorul piscicol, în declin: producția internă a scăzut la 12,6 mii de tone

Sectorul piscicol, în declin: producția internă a scăzut la 12,6 mii de tone

Moldova
Sectorul acvaculturii din Republica Moldova se confruntă cu un nivel redus al finanțării, lipsa specialiștilor, dependența de importuri și degradarea unei părți din infrastructura piscicolă. În acest context, Guvernul a aprobat Programul Strategic al Sectorului de Acvacultură 2026-2030, care propune extinderea capacităților de producție, reabilitarea…
De ce tranzitul ucrainean are nevoie de un plan de rezervă

De ce tranzitul ucrainean are nevoie de un plan de rezervă

Moldova
Tranzitul mărfurilor ucrainene prin Republica Moldova poate aduce beneficii economice, însă funcționarea coridorului depinde de existența unui plan de continuitate pentru CFM, cu rute alternative, capacități clar stabilite și reguli pentru rerutarea trenurilor. Expertul în agro-market Iurie Rija atrage atenția că un avantaj de 5–10…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă, iar cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Anul acesta, pentru prima dată, evenimentului se va desfășura timp de trei zile, iar 40…
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…