Zeci de studenți ai Universității Tehnice a Moldovei (UTM), însoțiți de cadre didactice, vor participa la cea de-a 36-a ediție a Agronomiadei, una dintre cele mai importante competiții profesional-științifice și sportive din mediul universitar agronomic.

Banner 2 - inline

Evenimentul din acest an este găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și reunește comunități academice din România și Republica Moldova.

Agronomiada este considerată cea mai longevivă competiție de profil, îmbinând performanța academică cu cea sportivă și oferind un cadru de colaborare între viitorii specialiști din domeniul agricol.

Anul trecut, competiția a fost organizată în premieră în Republica Moldova, la peste 90 de ani de la fondarea învățământului superior agricol în țară.

Echipa UTM va concura la 23 de probe profesionale, care acoperă domenii esențiale precum știința solului și a plantelor, zootehnie și medicină veterinară, inginerie alimentară, biotehnologii și protecția mediului.

Pe lângă partea științifică, participanții vor lua parte și la 7 probe sportive: fotbal, volei, baschet, tenis de câmp, tenis de masă, oină și maiorete, competiții care completează spiritul de echipă și cooperare al evenimentului.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
De ce tranzitul ucrainean are nevoie de un plan de rezervă

De ce tranzitul ucrainean are nevoie de un plan de rezervă

Moldova
Tranzitul mărfurilor ucrainene prin Republica Moldova poate aduce beneficii economice, însă funcționarea coridorului depinde de existența unui plan de continuitate pentru CFM, cu rute alternative, capacități clar stabilite și reguli pentru rerutarea trenurilor. Expertul în agro-market Iurie Rija atrage atenția că un avantaj de 5–10…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă, iar cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Anul acesta, pentru prima dată, evenimentului se va desfășura timp de trei zile, iar 40…
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…