Legumicultorii moldoveni au beneficiat, în ultimul an, de un program amplu de instruiri și schimb de experiență, realizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea Agriculturii Durabile”, finanțat de JICA. Producători și exportatori de legume din toată țara au participat la sesiuni practice în țară, dar și la vizite în Țările de Jos și România, unde au avut acces la tehnologii avansate și modele performante de organizare.

Directorul ADMA a precizat că Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Legume APEL, beneficiarul principal al proiectului, a reușit să consolideze capacitățile fermierilor prin instruiri dedicate tehnologiilor de producere, păstrare și marketing. Aproximativ 30–40 de fermieri au participat la sesiunile desfășurate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare.

„Proiectul și-a atins obiectivele, aducând plus valoare în ceea ce privește transferul de cunoștințe către fermierii participanți”, a subliniat Maxim Popov.

Consultantul japonez, delegat de JICA, Kenichi Machida, a menționat că proiectul a început cu un studiu de vizibilitate și interviuri cu actorii-cheie ai sectorului.

„O componentă importantă a fost studiul asupra tehnologiei sistemului hidroponic în mai multe locații și evaluarea loturilor demonstrative”, a punctat expertul. În octombrie, echipa proiectului și membrii APEL au vizitat Olanda și România pentru a analiza inputuri moderne, soluții și bune practici aplicate de fermierii europeni.

La rândul său, directoarea APEL, Daniela Avraman, a mulțumit echipelor de implementare pentru suportul acordat:

„Aceste instruiri și vizite ne-au ajutat să ne reunim ca asociație și să învățăm direct din experiențele altor fermieri. Pentru noi, a fost o perioadă valoroasă de dezvoltare și colaborare, în care am reușit să ne consolidăm competențele și să creștem competitivitatea sectorului legumicol”, a declarat ea.

Activitățile au fost organizate în cadrul Proiectului „Dezvoltare Agricolă Durabilă”, implementat de Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA) în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA).

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Sandu, despre protestele fermierilor: Nu putem întoarce spatele Ucrainei

Sandu, despre protestele fermierilor: Nu putem întoarce spatele Ucrainei

Moldova
Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să găsească un echilibru între protejarea agricultorilor autohtoni și sprijinirea Ucrainei, în contextul în care fermierii amenință cu proteste masive. Șefa statului spune că tranzitul produselor agricole ucrainene trebuie menținut, dar în așa fel încât sectorul agricol…
Transportul stupilor în pastoral: Ce reguli trebuie respectate

Transportul stupilor în pastoral: Ce reguli trebuie respectate

Moldova
Transportarea stupilor în pastoral necesită pregătirea corespunzătoare a mijlocului de transport, fixarea sigură a încărcăturii și asigurarea condițiilor necesare pentru protejarea familiilor de albine. Apicultorii trebuie să țină cont de greutatea stupilor, temperatură, distanța parcursă și particularitățile traseului.
Advertoriale
Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă, iar cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Anul acesta, pentru prima dată, evenimentului se va desfășura timp de trei zile, iar 40…
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…