Agricultorii își vor primi banii pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale din anul 2023. Astfel, din totalul cererilor depuse, 285 au fost aprobate și pe conturile fermierilor vor fi debursate 37,6 milioane de lei.

Banner 2 - inline

„În total au fost depuse 372 de cereri de acord financiar, dintre care 363 au fost pentru compensarea prejudiciilor la cultura porumb, iar 9 cereri pentru compensarea calamităților din raionul Edineț”, anunță ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), 16 cereri au fost respinse, pentru că nu au întrunit criteriile de eligibilitate. Totodată, 71 de cereri urmează a fi modificate, fiind trimise notificări agricultorilor.

„În cazul în care fermierii nu vor introduce modificările, atunci cererile vor fi respinse. Pe parcursul examinării dosarelor au fost identificate mai multe neconformități, printre care: actul de constatare nu corespundea cu modelul care a fost aprobat; actele de constatare nu au fost datate sau nu au reflectat toată informația despre recolta compromisă sau hectarele de teren; forma 4-AGR nu a fost prezentată la dosar etc”, precizează directoarea adjunctă a Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură, Diana Coșalîc.

Precizăm că, ministrul MAIA, Vladimir Bolea, a precizat că Guvernul a aprobat alocarea a 50 de milioane de lei producătorilor agricoli a căror recoltă a fost afectată de secetă în proporție de 60%.

„Încurajăm toți agricultorii afectați să pregătească documentele necesare și să fie pregătiți să depună cererile atunci când va fi deschis apelul. Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură va oferi asistența necesară și va ghida agricultorii în acest proces”, a menționat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea.

Recomandăm și: Sprijin financiar pentru fermierii afectați de intemperii: Când vor primi banii

Totodată, fermierii din Edineț s-au arătat nemulțumiți de abordarea selectivă a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Aceștia susțin că, din 95 de întreprinderi afectate care dispun de acte confirmative CSE, doar 7 vor primi ajutor pentru prejudiciul pentru livezi și sere, iar ceilalți fermieri, mulți dintre care au pierdut aproape toată recolta de cereale și oleaginoase, au fost ignorați.

Citește și: Demers către MAIA: Fermierii din Edineț, nemulțumiți de abordarea selectivă privind ajutorul după intemperii

Contactați de AGROEXPERT, responsabilii de la Minister au menționat că sprijinul de 50 de milioane de lei a fost alocat către cei mai afectați producători agricoli.

Află și: Distribuirea ajutorului financiar: MAIA răspunde fermierilor din Edineț

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Flux de știri
Экспортёрам придётся адаптироваться к новым требованиям Китая

Экспортёрам придётся адаптироваться к новым требованиям Китая

Externe
С 1 июня Китай начал внедрение новой системы контроля за импортом продуктов питания. Обновлённые санитарные требования, усиленные механизмы отслеживания и изменённые процедуры регистрации иностранных компаний стали частью Указа № 280, который заменил действовавшие с 2021 года нормы.
Мировой спрос на рапсовый шрот растёт рекордно быстро

Мировой спрос на рапсовый шрот растёт рекордно быстро

Prețuri și tendințe
По данным Oil World, на мировом рынке рапсового шрота фиксируется уверенное возобновление спроса на фоне рекордных объемов переработки масличной. Так, в период октябрь 2025-март 2026 г. мировое потребление рапсового шрота уже увеличилось примерно на 0,9 млн тонн по сравнению с аналогичным периодом предыдущего сезона.
Цены на чай выросли из-за слабого урожая 2026 года

Цены на чай выросли из-за слабого урожая 2026 года

Externe
На одном из ведущих индийских чайных аукционов зафиксирован резкий рост цен на чай сразу на 21%. Это событие стало неожиданностью для рынка и привлекло внимание трейдеров и аналитиков по всему миру. Рост стоимости произошел на фоне ограниченного предложения качественного чая, что заставило покупателей активно конкурировать…
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Advertoriale
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии  оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Sectorul producției de legume reprezintă un pilon esențial al economiei agricole a României și joacă un rol important la nivelul Uniunii Europene. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), producția de legume a României a atins aproximativ 2,53 milioane de tone în 2025, marcând o…
Banner 6 - sticky sidebar second