În acest an, cânepa industrială a fost cultivată legal în Republica Moldova, în scopul producerii de semințe, fibre și ulei. Deși a fost autorizată o suprafață de peste 200 hectare, în realitate au fost însămânțate 188 hectare, în două zone diferite din țară, Cahul și Criuleni. Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor a plantat 3 soiuri pentru a stabili care dintre acestea vor fi omologate și incluse în Catalogul soiurilor de plante din Republica Moldova. Potrivit specialiștilor, fiecare soi prezintă unele avantaje, dar și anumite dificultăți pentru agricultorii care vor opta pentru cultivarea cânepei.

Banner 2 - inline

Fermierul Ion Grecu, din satul Văleni, raionul Cahul, a obținut autorizația pentru cultivarea cânepei industriale pe o suprafață de 180 de hectare, pentru că agricultorul cunoaște potențialul economic și ecologic ridicat al culturii respective. Potrivit producătorului, recolta este una pe măsura așteptărilor. Acesta își propune să mărească suprafața de cultivare pe viitor, dar totul depinde de cum va reuși să stabilească cu procesatorul autorizat al culturii de cânepă.

Vasile Șarban, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare ne-a comunicat că una din condițiile pentru a obține autorizație este ca agricultorul să fie membru al organizații asociative dedicate cânepii industriale, cât și să existe un contract cu un procesator autorizat.

„Este îmbucurător faptul că agricultorii au ales să cultive cânepă, după ce anul trecut, în noiembrie a fost modificat Regulamentul cu privire la reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope. De fapt, va fi elaborată o altă Hotărîre de Guvern cu privire la modificarea Hotărîrii de Guvern nr. 1382 din 08.12.2006 pentru că avem o Lege nouă aprobată, cu implicarea Ministerului Sănătății, cu toate modificările, s-a stabilit concret concentrația de tetrahidrocanabinol (THC) în cânepa industrială care trebuie să fie până 0,3 %. Cânepa industrială are o concentrație infimă de substanțe cu efect psihotrop și nu este utilizată la fabricarea drogurilor. În acest an avem 3 agenți economici, unul la Cahul, unde de fapt s-a cultivat cea mai mare suprafață, unul la Criuleni cu 8 ha și tot la Criuleni este fostul Institut de Fitotehnie „Porumbeni”, reorganizat în Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor, care are menirea să stabilească soiurile ce vor fi omologate și incluse în Catalogul soiurilor de plante din Republica Moldova. La Cahul am vizitat câmpul semănat, arăta foarte bine și am înțeles că recolta este una destul de bună”, a explicat Vasile Șarban.

Am luat legătura cu specialiștii de la Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor, unde testarea culturii de cânepă este în toi. Directorul adjunct, Pantelemon Borozan, ne-a povestit că procesul de omologare este unul de durată, iar recolta variază de la un soi la altul.

 „Am reușit să recoltăm primul soi, cel mai timpuriu, Finola, de origine filandeză, dar produs în România. Este destinat pentru producerea semințelor, este mai puțin înalt, poate fi recoltat cu ajutorul unei combine obișnuite spre deosebire de alte soiuri. Noi ne-am propus să introducem două soiuri noi în Catalogul soiurilor de plante din Republica Moldova. Se susține că de fapt cânepa ar fi o cultură rezistentă la secetă, pot să vă spun că nu este chiar așa, anul acesta și în zona noastră a fost secetă, ca niciodată. Cânepa are o proprietate să arunce frunzele din partea de jos a plantei ca să se reducă astfel evaporarea prin frunze. De fapt, rezistența plantelor la secetă presupune că evaporarea este mai redusă prin transpirație. Recolta este destul de slabă, au fost multe semințe seci. La celelalte soiuri, Sofia și Catiușa din Ucraina, există plante feminine și masculine pe același spic, pe când la Finola, sunt separate, cele masculine sunt destinate pentru polenizarea celor feminine. Aceste soiuri din Ucraina ne-au fost propuse chiar de specialiștii de la Sumî, care au venit la noi și am discutat la nivelul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, cu participarea secretarului de stat, Vasile Șarban. În cazul soiului pentru fibre, trebuie o combină specială, care este foarte costisitoare. După recoltare, rămâne de la sol cam 30 cm din tulpină, când aceasta se usucă, este greu de prelucrat, dar în schimb cânepa este un bun premergător pentru alte culturi, cu excepția celor oleaginoase”, ne-a explicat Pantelemon Borozan, directorul adjunct responsabil de studiile științifice în cadrul Centrului Național de Cercetare și Producere a Semințelor.

Specialistul a accentuat că într-adevăr cânepa industrială reprezintă o oportunitate agricolă reală pentru fermieri, dar nu trebuie tratată superficial. Începând cu anul 2019, în Republica Moldova există Asociația Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă, care în mod direct promovează cultivarea cânepii printre fermierii autohtoni.

„Noi avem doritori de a cultiva cânepa, dar trebuie de stabilit din start că imediat după recoltare, aceasta nu poate fi ținută mult timp, trebuie să existe contract cu un procesator care o va prelucra și exporta mai departe. De exemplu, am vizitat câțiva producători din România, chiar mi-au povestit că dacă nu reușesc să  semneze contracte cu importatorii, nu mai cultivă, se asigură că au ce face cu recolta obținută. În țara vecină, există o tradiție îndelungată în cultivarea cânepii, se cultivă până la 10 mii hectare anual, în funcție de cererea procesatorilor. La ei există și puncte principale de procesare a tulpinilor, în județul Alba, unde este o unitate cu capital olandez și la Iași, o investiție recentă, de 2 milioane de euro. Pentru semințe, la Bihor este filiala celui mai mare procesator de semințe de cânepă din Europa – Canach. Avem de la cine învăța, dar agricultorii noștri trebuie să înțeleagă că această cultură trebuie semănată devreme, necesită o planificare ca la carte, o rotație corectă, chiar și fertilizare atentă și respectarea tehnologiei. Este o cultură rentabilă dacă poate fi integrată într-un lanț de procesare stabil și tratată cu același profesionalism aplicat cerealelor sau oleaginoaselor”, a subliniat Pantelemon Borozan.

Cânepa se cultivă în numeroase țări europene. Suprafața din UE dedicată cultivării de cânepă pentru fibre a crescut semnificativ în ultimii ani, de la 20 540 hectare în 2015 la 33 020 ha în 2022, o creștere de 60 %. În aceeași perioadă, producția de cânepă a crescut de la 97 130 de tone la 179 020 de tone, o majorare de 84,3 %. Cel mai mare producător rămâne Franța, cu peste 60 % din producția UE, urmată de Germania -17 % și de Țările de Jos – 5 %.

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Blocajele din Marea Neagră pun presiune pe exporturi și depozite

Blocajele din Marea Neagră pun presiune pe exporturi și depozite

Externe
Problemele logistice din bazinul Mării Negre au trecut, până la mijlocul lunii august, de la un risc pentru comerț la o problemă efectivă de capacitate. Potrivit expertului în agro-market Iurie Rija, perturbările din porturile rusești și ucrainene pot încetini exporturile, pot duce la acumularea cerealelor…
Sectorul piscicol, în declin: producția internă a scăzut la 12,6 mii de tone

Sectorul piscicol, în declin: producția internă a scăzut la 12,6 mii de tone

Moldova
Sectorul acvaculturii din Republica Moldova se confruntă cu un nivel redus al finanțării, lipsa specialiștilor, dependența de importuri și degradarea unei părți din infrastructura piscicolă. În acest context, Guvernul a aprobat Programul Strategic al Sectorului de Acvacultură 2026-2030, care propune extinderea capacităților de producție, reabilitarea…
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă

Festivalul Vinului de Autor revine la început de toamnă, iar cea de-a patra ediție va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Anul acesta, pentru prima dată, evenimentului se va desfășura timp de trei zile, iar 40…
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…