De câteva săptămâni, agricultorii sunt într-o tensiune enormă, campania de recoltare demarată i-a lăsat dezamăgiți pe foarte mulți producători agricoli, recolta din acest an fiind de la 2 la 4 tone per hectar. Pe de altă parte, culturile din grupa a doua sunt deja compromise, potrivit experților, situația din agricultură fiind una dezastruoasă. Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunţat că din cauza secetei severe, va solicita Comisiei Situații Excepționale instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii. 

În schimb, Asociația ”Forța Fermierilor”, condusă de fostul deputat Alexandr Slusari, cere autorităţilor să impună restricţii la importul producției agricole din Ucraina şi obligarea elevatoarelor să păstreze prioritar producția moldovenească.

Potrivit lui Vladimir Bolea, care a efectuat câteva vizite în teritoriu, unde a observat durerea agricultorilor, instituirea situației excepționale este necesară în contextul secetei severe din acest an. 

„Vorbim de secetă cu consecințe de până la 100% prejudicii în sudul Republicii Moldova, în raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Basarabeasca. Din ce s-a strâns până acum, pentru că la nord încă nu s-a finalizat campania de recoltare, avem de la 2 până la 4 tone per hectar. Este o roadă mult mai mică decât anul trecut, dar asta nu înseamnă că avem vreun pericol de criză alimentară, avem rezerve de cereale suficiente pentru întreaga țară. La sud, culturile de porumb sunt compromise, chiar dacă mai plouă, ele nu mai pot fi salvate. Mai poate fi salvată doar floarea-soarelui, dacă plouă” a menționat ministrul Agriculturii.

Referitor la interdicția importului de producție agricolă din Ucraina, ministrul nu a dorit să comenteze recentele declarații ale Asociației ”Forța Fermierilor”. În schimb, președintele Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere ”Agrocereale”, a catalogat declarațiile Asociației ”Forța Fermierilor”ca pe o pură speculație, explicând că războiul din Ucraina, a perturbat lanțul logistic de export a cerealelor și a influențat prețurile acestora. 

„Războiul din Ucraina a afectat direct întreaga economie națională a Republicii Moldova, dar în primul rând sectorul agroalimentar și cel agrocerealier. Când s-a început războiul, porturile din Odesa au fost blocate și acestea sunt blocate și până în prezent, Ucraina având în stocuri milioane de tone de cereale – grâu, porumb, floarea soarelui, soia. Dar ceea ce susține Alexandru Slusari nu este adevărat, nu există probleme la depozitarea cerealelor în elevatoare. Este o tehnică de speculație! La fel ca și în cazul producției agricole din Ucraina. Nu așteptăm un import masiv de cereale spre depozitare în Moldova. Chiar nu înțeleg de ce ar ieși acum cu așa declarații. Poate că vor să destabilizeze situația social-economică și așa gravă din Republica Moldova, influențată și simțită la nivel regional” a subliniat Igor Grigoriev.

Și managerul financiar al Grupului Trans-Oil, Vitalie Butnaru, susține că nu ar exista probleme de stocare și că elevatoarele nu sunt de fapt pline, mai ales cu producție din Ucraina.

 

„Elevatoarele noastre acceptă producția locală. Chiar nu sunt elevatoarele pline, nici pe jumătate. De altfel, niciun kilogram de cereale de origine ucraineană nu este stocat în elevatoarele din Republica Moldova” a declarat Vitalie Butnaru.

Cu siguranță producătorii locali vor găsi modalități de a depozita producția agricolă, recoltată recent, important să aibă ce livra la elevatoarele existente în țară.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Banner 3 - sidebar
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Advertoriale
Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Recunoaștere internațională pentru performanța echipei Südzucker Moldova

Grupul german Südzucker AG, cel mai mare producător de zahăr din Europa, a acordat echipei Südzucker Moldova Certificatul de Apreciere a Performanței, în semn de recunoaștere a contribuției companiei la dezvoltarea industriei zahărului din Republica Moldova și a rezultatelor obținute într-un context cu provocări economice, climatice și de…
Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Agromotor Premium: 5 ani de experiență alături de KRONE pe piața din RM

Pregătirea eficientă a furajelor depinde tot mai mult de utilaje capabile să reducă numărul de treceri pe câmp, consumul de combustibil și timpul de lucru, fără compromisuri privind calitatea masei vegetale. La TehAgroFest 2026, Agromotor Premium a adus în prim-plan soluțiile KRONE pentru cosire, formarea…