Campania de recoltare a rapiței pentru sezonul 2025 se desfășoară într-un climat economic influențat de factori regionali precum taxele comerciale din Ucraina, dinamica cererii din Uniunea Europeană și evoluțiile bursiere internaționale. Datele se conțin în analiza expertului în agro-market Iurie Rija.

Banner 2 - inline

În Republica Moldova, prețurile la rapiță în a treia săptămână a lunii iulie au urcat puțin comparativ cu începutul lunii, astfel în regiunea Nord, în raioanele Drochia și Briceni, prețul atinge 8,10 lei pe kilogram. În centru, prețurile se situează între 8,20 și 8,30 lei pe kilogram, iar în regiunile sudice, prețul urcă la 8,20– 8,40 lei. În portul Giurgiulești valorile rapiței oscilează între 8,50 și 8,60 lei pe kilogram. Se estimează că acest nivel nu reprezintă încă un maxim de piață, în condițiile unei cereri temporar slabe din Uniunea Europeană și a unei dinamici comerciale încă prudente.

Peisajul regional a fost marcat recent de introducerea unei taxe vamale de 10% asupra exporturilor de rapiță și soia în Ucraina, decizie care a provocat o scădere a prețurilor interne cu aproximativ 2000 grivne pe tonă, echivalentul a 50 de dolari. Dacă la începutul săptămânii precedente procesatorii ucraineni ofereau 25 000 grivne pe tonă, după anunțul taxei prețurile au coborât la 22 500 grivne, în timp ce cotațiile la export s-au menținut relativ stabile, în intervalul 535–540 USD/tonă. Această discrepanță dintre piața internă și cea de export reflectă reticența procesatorilor locali, cauzată atât de cererea slabă din Uniunea Europeană, cât și de accesul redus la piețele asiatice, în special China.

„Anunțul despre impozitarea exporturilor a determinat un comportament de anticipare pe piața Ucrainei. Exportatorii au majorat temporar ofertele de achiziție pentru a acumula stocuri înainte de intrarea în vigoare a noilor reglementări. Situația creată este comparabilă cu cea din 2018, când, în urma unui val similar de măsuri fiscale, fermierii au redus suprafețele cultivate cu oleaginoase în sezonul următor, ce a condus la dezechilibru pe termen mediu. Astăzi, dacă aceste distorsiuni nu ar fi apărut, prețul rapiței ar fi putut atinge pragul de 600 de dolari pe tonă, conform unor estimări din piață”.

În paralel, pe bursa Matif, rapița a înregistrat săptămâna trecută o volatilitate mai mare, înregistrând inițial un avans de 25 euro pe tonă, urmat de corecții rapide sub influența presiunii sezoniere din recoltare. Contractele futures pentru scadența din august au coborât spre vineri la 473 euro pe tonă, în scădere cu 5,75 euro față de vârful anterior.

Cu toate că nivelul actual al prețurilor este satisfăcător, el nu este considerat maximal. Cererea din Uniunea Europeană este temporar redusă, iar procesatorii din Vest așteaptă clarificări privind fluxurile de marfă din estul continentului. În absența unor noi impulsuri de cerere, prețurile actuale s-ar putea menține în acest interval și în prima parte a lunii august.

„Pentru fermierii moldoveni, situația actuală oferă atât oportunități cât și provocări. În condițiile în care stocarea este posibilă, o strategie de vânzare eșalonată poate permite captarea unor prețuri mai bune în toamnă, dacă piața europeană se redresează și cererea se revigorează. În ansamblu, rapița își menține poziția de cultură strategică în structura agricolă a Republicii Moldova, iar sezonul 2025 confirmă tendința dată”, a mai adăugat expertul.

Banner 3 - sidebar
Banner 4 - full width
Flux de știri
Banner 5 - sticky sidebar first
Banner 0 - sidebar cover
Advertoriale
Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Protecția legumelor: Cum controlează fermierii afidele și musculița albă

Sectorul producției de legume reprezintă un pilon esențial al economiei agricole a României și joacă un rol important la nivelul Uniunii Europene. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), producția de legume a României a atins aproximativ 2,53 milioane de tone în 2025, marcând o…
Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Asociația Nucicultorilor din R. Moldova a împlinit 20 de ani de activitate

Evoluția și perspectivele sectorului nucifer din Republica Moldova au fost analizate în cadrul conferinței jubiliare dedicate celor 20 de ani de activitate ai Asociației Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM). Evenimentul a reunit reprezentanți ai sectorului, autorități și experți, într-o discuție amplă despre provocările actuale și…
Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

Передел рынка промышленных яблок в Молдове. Какие бонусы это сулит фермерам?

В текущем году в секторе промпереработки яблока в Молдове наметились структурные изменения. В данный момент на стадии  оценки находится сделка по приобретению компанией Orhei-Vit промышленной базы фабрики Natur Bravo (Купчинь). Покупатель намеревается в ближайшее время инвестировать в завершение сделки и подготовку фабрики к новому сезону…
Banner 6 - sticky sidebar second